Brief școlar

402
l Astăzi, de la ora 14.30, la Colegiul Național de Arte "Regina Maria", va avea loc festivitatea de premiere a elevilor participanți la faza județeană a Concursului interdisciplinar "Cultură și spiritualitate românească".

l Tot astăzi, de la ora 10, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, prof. dr. Răducu Popescu, va susține prima conferință de presă în noua sa calitate de inspector general.

l Între orele 9,30 și 12, la secretariatul ISJ Constanța se primesc înscrieri pentru audiențele pe care inspectorul general le susține în fiecare miercuri, începând cu ora 11. Prof. Adriana Cristina Oprea și prof. Mircea Vrană, cei doi inspectori general adjuncți, susțin audiențe joia între orele 14 și 16, iar solicitările se primesc miercuri, între 9,30 și 12.

l Prof. Adriana Popescu, inspector școlar de specialitate în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, s-a întors, ieri, dintr-o vizită de studiu în Skiathos, Grecia, la care au participat, pe lângă România și Grecia, reprezentanți din Franța, Slovenia, Turcia, Cehia, Italia, Germania și Olanda, Danemarca, Suedia. Vizita a avut ca obiectiv-cheie realizarea de proiecte de mediu în sistemul educațional ca parte importantă și necesară a dezvoltării durabile.

l Elevii Școlii "Nicolae Tonitza" din Constanța se află la cea de-a treia participare la concursul național organizat în "Țara lui Andrei". În acest an, elevii își doresc promovarea unui proiect pentru a cărui realizare sunt extrem de necesare sursele puse la dispoziție de Petrom: o zonă verde care să delimiteze curtea școlii, oferind elevilor siguranță, independență și autonomie, dar care, în același timp, să compenseze depărtarea de natură.

l Școala "Constantin Brâncuși" din Medgidia a găzduit, recent, premierea elevilor câștigători din localitatea Medgidia, înscriși în cadrul concursului interjudețean "Chip de copil". În cadrul concursului, s-au înscris peste 300 de elevi și 120 de cadre didactice, din 24 de județe ale țării.
Partenerii concursului au fost MECTS Departamentul Pentru Minorități Naționale, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Primăria Orașului Medgidia, Casa de Cultură "I.N. Roman" Medgidia, Clubul Elevilor Medgidia, Uniunea Democrată a Tătarilor și Turco-Musulmanilor din România, Muzeul Maritim Constanța, Asociația "Menirea".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3603 secunde