Care-i adevărul de la catedră? "Magna cum laude" la inspecții, dar au picat Definitivatul
Articole de la același autor
Pentru a putea participa la proba scrisă, candidații au îndeplinit simultan următoarele condiții: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an; să dețină pentru anul școlar în curs calificativul „Bine” sau „Foarte bine”; minimum 8 media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective. Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt).
Subevaluați de inspectori, dar bine pregătiți la „scris”
Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin accederea la definitivarea în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare, cu salariul aferent.
Comentează știrea
Pe timpuri imediat pe democratie un tipar de desfasurator. Era pe o materie de teza dar in afara profilului [ 4 teze : 2 pe profil, romana si aici ]. Liceu de top si atunci si acum si de la document ... ca oameni priceputi mereu. Materia era pt. multi "neinteresanta" sau de utilitate "scazuta" si intuit si valoarea colectiva, adica pe citeva intrebari imediat ... si nu "vina" cadrului ca daca si clasa ... etc. Am pregatit o lectie de evaluare-ascultare dupa un sablon. Fiecare cu rolul bine determinat si inspectia a fost perfecta ! Motivarea a fost cu 10zece pt. "multi" oricum toti au avut partea de participare si foarte multumiti si noi si cadrul si liceul si se pare din auzite si inspectia ! Buna organizare si participarea cu multa daruire a grupului ... impact enorm si mereu !
Pentru cei care nu sunt în acest domeniu este greu de înțeles. Dacă ai vocație și creativitate, în așa fel încât să îmbini armonios obiectivele cu conținuturile , desfășori o activitate de nota 10. În ceea ce privește partea teoretică,să nu uităm ca sunt persoane care s au întors în învățământ după mult timp,persoane care nu pot memora cu atâta ușurință .Pentru ca dincolo de partea practică ,există și partea teoretică !