Panică printre candidaţii de la titularizare! "Șase ore de stat în sală, la 50 de grade. Nu sunt în toate mințile!"
Articole de la același autor
De altfel, pe rețelele de socializare, candidații la Titularizare 2024 se întrebau cum vor rezista șase ore de stat în sală, la 50 de grade, dacă se solicită ca cel târziu la ora 8 să se intre în săli. „Venim de la ora 7, examenul începe la ora 9 și durează până la ora 13. Șase ore de stat în sală, la 50 de grade. Nu sunt în toate mințile!”, comenta un candidat.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).
În contextul temperaturilor extreme anunțate pentru această perioadă, în conformitate cu prevederile OME 6877/22.12.2023 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2024-2025, au fost stabilite următoarele centre de examen:
1. Școala Gimnazială Nr. 28 Dan Barbilian Constanța (inițial Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța);
2. Liceul Tehnologic Tomis Constanța;
3. Școala Gimnazială Nr. 30 Gheorghe Țițeica Constanța (inițial Colegiul Comercial Carol I Constanța);
4. Școala Gimnazială Nr. 24 Ion Jalea Constanța (inițial Liceul Teoretic Ovidius Constanța)
5. Centrul Școala Gimnazială Nr. 16 M.I. Dobrogianu Constanța.
La nivelul județului Constanța, pentru susținerea acestei probe, vor participa 1130 de candidați.
Comentează știrea
Mi-e greu sa inteleg unele ratiuni si in mod cert la mine nu e de la canicula ! [1] "se solicită ca cel târziu la ora 8 să se intre în săli", adica si pina spre 9.00 se poate intra in sala de examen. Poate. "PINA la ce tirziu", adica 8:00 e ora maxima de intrare in sala ! [ mai degraba ] [2] "Nu sunt în toate mințile!", ceva poate putin adevar ar fi dar nu in mod absolut. Chiar in conditii putin modificate tot ar fi minim 4 ore si 30 minute. [ 4h testul si 30min la limita intrare-iesire dar doar pt. unii mai "rapizi/intirziati", pe medie cam 5ore ] Si 5ore tot e considerabil si vara pe canicula ! [3] "50 de grade" fara aer-conditionat poate spre perioada mediana, final, etc ! [4] In principiu, caldura poate limita si capabilitatile, adica 30minute pt. cine are nevoie se poate prelungii durata examenului, pina la 4ore si 30 minute [5] Inspectoratul toate salile cu AC, altfel ... [ organizare, nu se poate altfel ! ], poate si jurnalistic o sala "model" de vizitat sa vada si publicul cum sint "chinuiti profesorii" [6] Exista si forumul iidiotilor, acuma fiecare ce citeste sau cum e repartitia "nepregatitilor si ... " [7] La plins e in fct. de psihic si asa e firea umana la unii, dar nimeni cu "o idee de propunere ,,, ca pt. organizatori nici nu vad-aud-au alte planuri ...", dar zici cum ar trebui sa fie bine in viziunea celui care sustine un examen ! Concluzie. La timp asa pe limita poate 30minute poate max. 1ore se mai poate ajuta in avantajul candidatului, dar 5ore tot ar fi si e ceva ! Altfel, poate o aminare cu 1saptamana ... dar iar ca e vara, etc ! Succes Candidatilor !
Virsta asa, psihicul mai fragil sau poate si ca acolo a focalizat vederea. A fost si evaluarea nationala si bacalaureatul vine si admiterea. Astia mai spre juma de buletin sau mai adolescenti cu drepturi depline ca parca alta structura si tot vara. Sa fie oare spaima mai mare cu varsta sau o molima ceva pe curajosi. Ca asa e si la lupta, multi viteji si multe placinte ! Jurnalistic, o centralizare pe cite sali cu dotari corespunzatoare de vara, inclusiv aer-conditionat. Intuitiv, pe titularizare mai redusi la curaj de citeva scoli, adica intuitiv ar trebui AC pe toate clasele ! [apa mai de acasa ca si frigiderul te ajuta, ceva mai prevazator ... ca asa obisnuiesc cei normali care isi stiu bine obiectivele ].Nici un examen nu e simplu, dar parca prea asa focalizata citirea doar pe extreme ! Vrei-nu vrei unele aspecte asa sint : e examen, trebuie o clasificare, un nivel ! Ce doresc plingaciosii : 10zece la toti si fiecare direct sef de catedra pe unde doreste ca e Canicula si sa vina la usa directorul scolii cu repartitia ! Sau o alta varianta practic e sa inceapa cu 1ora mai devreme examenul de la 8:00 [ pai ... dar si aici ca peste tot si la minister si la ... si la doar acolo citiva si atita in mod autoritar si uneori poate ca asa e cind ai o viziune limitata sau ... principiile democratice ]
Forumurile alea, citesti dar cine ce zice, o fi de incredere, o fi silitor[e], adica e bine sa sti si pe cine citezi ! Era bine cu cineva cunoscut, care a dovedit la lupta educationala adevarata valoare dar nemernicia sistemului ... Ce face? mai trebuie odata sa reia provocarea ? Poate deznodamintul ca [Strigăt disperat al unei tinere profesoare către IȘJ Constanța. "Vreau să mi se facă dreptate!"] ... Eu cred ca ar fi fost interesanta vizuiunea de atunci, poate de acuma ...