În 1914, Reveicuța Robovici solicita Primăriei o cerere pentru autorizarea construcției unei case, care va fi proiectată apoi de Anton Georgescu.
Despre arhitectura și detaliile caracteristice ale imobilului scrie dr. Doina Păuleanu, în volumul "Constanța. Aventura unui proiect european" (editura Ex Ponto, 2003): "Dezvoltat pe o verticală căreia acoperișul inițial, foarte înalt, cu ochiuri rotunde sau ovale de mansardă, îi sporeau eleganța, imobilul este organizat pe simetrie mediană. Parterul are soclul marcat puternic și accentuat în zona centrală printr-un panou care i se suprapune. Ușa, cu feronerie înaltă art nouveau, are, ca și fereastra laterală, fronton pe console plate; fereastra centrală, supradimen-sionată, cu traseu în arc semicircular, este încadrată de colonete angajate, cu capitele ionice și bolțar de cheie; arhivolta este marcată de o friză îngustă cu perle; deasupra deschizăturilor semnalate se etalează o suprafață de trecere cu profil în torsadă.
Clar delimitat, etajul are, ca element expresiv central, un balcon cu baluștri de formă geometrică. Coloanele angajate care îl delimitează sunt încununate cu câte un capitel compozit; cornișa menită să susțină zona centrală mansardată are o decorație cu cercuri și subliniat de acoperișul baroc, în trunchi de piramidă.
De dominantă eclectică, morfologia casei Robovici se întregește cu elemente neoclasice, baroce, rococo și art nouveau" (p. 151).