Ce sărbătoresc creștin ortodocșii azi?
Articole de la același autor
Minoritățile din Dobrogea. Obiceiurile și tradițiile de nuntă la aromâni
23 Septembrie 2015
TRAGEDIE DE PROPORȚII LA Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski"! A murit prim-solista Roxana Bageac
15 Septembrie 2015
Zona Peninsulară din Constanța, platou pentru actorii de la Hollywood
15 Septembrie 2015
Bijuteriile arhitecturale ale Constanței. Povestea Casei Cănănău
14 Septembrie 2015
Alegeri la Comunitatea Elenă. Cine este noul președinte
30 Septembrie 2015
Roxana Bageac va cânta pentru îngeri. Astăzi, ar fi împlinit 35 de ani
16 Septembrie 2015
Sfântul Apostol Toma, căci pe el îl sărbătoresc creștin ortodocșii azi, a fost unul din cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos, originar din Galileea, potrivit Agerpres. S-a dovedit plin de râvnă pentru Hristos, fiind gata să moară împreună cu învățătorul său, după cuvintele sale înaintea învierii lui Lazăr din Betania: "Să mergem și noi și să murim cu El" (Ioan 11;16).
Este cel care nu a fost de față la venirea lui Iisus în mijlocul ucenicilor în duminica Învierii. Auzindu-i pe ceilalți apostoli vorbind despre Învierea Domnului, a spus că nu va crede dacă nu va vedea în mâinile Lui, semnele cuielor, și dacă nu va pune mâna în coasta străpunsă. După opt zile, fiind ucenicii adunați și Toma fiind împreună cu dânșii, s-a arătat Domnul, și i-a zis: "Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios ci credincios." (Ioan 20; 27). Toma, văzând și pipăind coasta cea de viață dătătoare a lui Hristos, a zis: "Domnul meu și Dumnezeul meu" (Ioan 20; 28). În acest chip s-a propovăduit Învierea Domnului cu mai multă tărie, căci Mântuitorul nu cu nălucire, nici cu alt trup, ci cu același trup cu care a pătimit pentru mântuirea noastră, a înviat cu adevărat și S-a arătat ucenicilor. După Cincizecime Apostolul Toma a propovăduit Evanghelia în părțile Indiei, punând bazele Bisericii de acolo. A avut sfârșit martiric la Edesa.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 24 Septembrie 2015
Joi, 17 Septembrie 2015
Duminică, 13 Septembrie 2015
Marţi, 08 Septembrie 2015
Marţi, 08 Septembrie 2015
Luni, 07 Septembrie 2015
Sâmbătă, 29 August 2015
Sâmbătă, 18 Iulie 2015
Marţi, 23 Iunie 2015
Joi, 18 Iunie 2015