Creștinii sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului. Ce nu ai voie să faci în această zi

359
1
Creștinii sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului. Ce nu ai voie să faci în această zi - nasterea3-1441639151.jpg

Articole de la același autor

Astăzi, 8 septembrie, are loc una dintre cele mai mari sărbători din calendarul creștin-ortodox, Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică. Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în Biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) și Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creștine închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Acestea sunt zile speciale pentru credincioși, înconjurate de superstiții dintre cele mai ciudate.

Se spune că nu e voie să se aprindă focul în casă în preajma acestei sărbători, oricât ar fi de frig, fiindcă aduce ghinion și boală.

În această zi, femeile care nu pot avea copii trebuie să se roage pentru dezlegarea pântecelor și se spune că vor primi pruncul dorit. Și pentru că Fecioara Maria este protectoarea tuturor mamelor, femeile însărcinate se pot ruga pentru o naștere ușoară și un copil sănătos. De asemenea, se mai spune că în fiecare casă trebuie să fie câte o candelă aprinsă pentru alungarea spiritelor rele și pentru preamărirea Nașterii Fecioarei Maria.

Nici bărbații nu au voie să meșterească sau să facă treabă prin gospodărie, iar femeile nu au voie să coasă și să spele rufe pentru a nu atrage răul asupra lor și a familiilor lor. Ziua de dinaintea sărbătorii și ziua de după aduc ghinion celor care lucrează - bărbații se vor lovi, iar femeilor li se va arde mâncarea. În unele zone există chiar superstiția conform căreia dacă gătești înainte sau după Sfânta Maria Mică, ți se varsă oala cu mâncare și îi arde pe copii.

De Sfânta Maria Mică se împart struguri și prune de sufletul morților, pentru ca acestora să li se ierte păcatele și să primească și ei din roadele toamnei pe lumea cealaltă.

Comentează știrea

...
8 septembrie 2015
Inchipuiri

Inchipuiri inchipuite de iconarii cu anteriu ce pictuiruiaza prin manastiri sub ascultarea inaltului monah cu BMW la scara si prosti la poarta pupatului de icoane facatoare de facaturi ... !

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 18 Iulie 2015
Stire din Cultură-Educație : Musulmanii marchează Ramazan Bairamul
Pagina a fost generata in 1.3672 secunde