Cinci școli şi două licee constănțene s-au înfrățit cu instituții de învățământ din Bursa

407
Cinci școli şi două licee constănțene s-au înfrățit cu instituții de învățământ din Bursa - whatsappimage20220414at2028053-1650373186.jpg

Articole de la același autor

În perioada 14-18 aprilie, Uniunea Democrată Turcă din România a derulat un nou proiect educațional în Republica Turcia, coordonat de președinta Comisiei de învățământ a UDTR, prof. Vildan Bormambet, cu scopul de a dezvolta parteneriatele din domeniul educației între școlile din județul Constanța şi cele din Bursa. Din delegație au făcut parte directori de instituții de învățământ, inspectori școlari şi profesori de limba turcă maternă.

Prof. Vildan Bormambet, împreună cu prof. Serin Türkoğlu şi inspectorul școlar Magda Iacob Baciu (ISJ Constanța) au fost primiți de inspectorul școlar general prof. Serkan Gür de la Inspectoratul Şcolar din Bursa. În centrul discuțiilor s-au aflat activitățile educaționale incluse în parteneriatele de colaborare încheiate, precum şi proiectele aflate deja în derulare, în urma înfrățirii unor instituții de învățământ din Bursa cu cele din Constanța, în ultimii doi ani. Potrivit declarației președintei Comisiei de învățământ, prof. Vildan Bormambet, s-au înfrățit cinci școli gimnaziale şi două licee din județul Constanța cu instituții de învățământ din Bursa.

Prof. Vildan Bormambet a declarat că în cadrul acestui proiect s-au înfrățit Şcolile Gimnaziale „Mircea Dragomirescu”, „I.L. Caragiale” ,  „Mihail Sadoveanu” din Medgidia şi Şcoala Gimnazială nr. 23 „Constantin Brâncoveanu” din Constanţa cu Şcolile „Merinos”, „Hocalilyas”, „Mütareke” şi „Emir Koop” din Bursa.

Au fost semnate două acorduri de colaborare între Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Techirghiol şi Şcoala „Husnu Zuber” de către cei doi directori Palas Natalia şi Korucu Elif, precum şi între Liceul Teoretic Băneasa şi Şcoala Primară „Ögretmen Mehmet Aras” de directorii prof. Ioana Iscruleasa şi prof. Mustafa Ergemici.

Delegaţiile de profesori de la Şcoala Gimnazială „M. Koiciu” şi de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Tonitza” din Constanţa au vizitat Şcoala „Meral Muammer”, unde au purtat discuţii cu directorul Engin Yazar şi au stabilit calendarul activităţilor viitoare.

De asemenea, o delegaţie formată din profesori de la Şcoala Gimnazială „C-tin Brâncuşi” din Medgidia a vizitat Şcoala „Koc” şi a stabilit cu conducerea instituţiei de învăţământ calendarul activităţilor viitoare Prof. Vildan Bormambet a mai precizat că tot acum s-a înfrăţit şi Şcoala Gimnazială nr. 1 Hârșova cu Şcoala „Ahmet Cabuk” din Bursa.

Alături de delegația de profesori din România s-a aflat şi președintele UDTR, ing. Fedbi Osman.

 

 

 

 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5328 secunde