Competiție specială pentru studenți la Centrul COSMOMAR

74

Articole de la același autor

La recenta întâlnire dintre delegația Rețelei Universităților de la Marea Neagră (RUMN) condusă de acad. Jorgaq Kacani, președinte, și prof. Eden Mamut, secretar general, și delegația PTC condusă de Andy Barlow, vicepreședintele pentru IoT Academic Program și John Stuart, SVP Global Academic Program, s-au evaluat domeniile de interes comun, obiectivele prioritare, modul de cuantificare al rezultatelor și proiectele care ar putea fi dezvoltate în beneficiul studenților și cadrelor didactice din România și țările din zona Mării Negre.


Au fost analizate condițiile specifice de utilizare a produselor software dedicate pentru aplicații CAD/CAM/CAE, achiziție de date și a sistemelor de administrare a datelor de produs pe întreg ciclul de viață, în activitățile didactice și de instruire, proiectele de cercetare și inovare derulate de către universități.


În urma analizei, părțile au convenit la demararea unui program de colaborare care să faciliteze utilizarea pachetelor software ale PTC în condițiile cele mai avantajoase pentru studenți și universități, cu o componentă majoră de gratuități și reduceri substanțiale de prețuri pentru licențe.


Delegația PTC și-a exprimat sprijinul pentru realizarea unui Centru de Excelență în domeniul sistemelor de achiziție de date pe arhitectură IoT i a produselor asociate la Constanța în cadrul Institutului pentru Nanotehnologii și Surse Alternative de Energie de la Universitatea "Ovidius" din Constanța.
Părțile au convenit să organizeze o competiție specială pentru studenți de tip "Hackathon" pe tema sistemelor automate de prelucrare și transmisie a datelor în domeniul spațial, care va fi găzduită de Centrul COSMOMAR din Constanța în perioada vacanței de vară studențești. Competițiile "Hackathon" numite și "hackfest" sau "codefest" sunt evenimente la care studenții cu abilități în programare, în grafică computerizată, proiectare de interfețe și management de proiect colaborează intens pentru a dezvolta proiecte în domeniul software sau hardware. Competiția de la Constanța este legată de cele 3 domenii prioritare ale Centrului de competențe în domeniul spațial COSMOMAR în direcția utilizării datelor satelitare, proiectare de nano-sateliți și dezvoltare de dispozitive de tip nano-lab.


La finalul întrevederii părțile au semnat un acord de colaborare, responsabil din partea RUMN fiind Prof. dr. ing. Eden Mamut, iar din partea PTC Inc. este John Stuart.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 24 Octombrie 2014
Stire din Cetățenești : Drepturile studenților în UE
Pagina a fost generata in 1.6122 secunde