Concert de fanfară la centrul comercial VIVO!

163
Decembrie este cea mai îndrăgită perioadă din an, când suntem înconjurați de muzica specifică a sărbătorilor, de o multitudine de oferte pentru cadourile celor dragi, de multă agitație, dar și de multă blândețe, voioșie și dărnicie. Și pentru ca starea de spirit să fie desăvârșită, fanfara "Muzica Apelor" îi invită pe constănțeni să poposească pe cărarea amintirilor, în fiecare sâmbătă, de la ora 17.00, la centrul comercial VIVO!, unde va susține adevărate concerte.

Instrumentiștii de la percuție, clarinete, trompete, tromboane, flaute și tube îi vor încânta, preț de aproape o oră, pe constănțenii de toate vârstele, îmbinând în mod armonios muzica tradițională, specifică sărbătorilor de iarnă, din repertoriul românesc și internațional, cu celebrele valsuri, dar și cu nelipsitele marșuri militare. Vor cânta și vor dansa ca niște artiști adevărați, demonstrând că iubesc muzica și se "joacă" cu plăcere cu instrumentele lor, gata oricând să încânte audiența fascinată de uniforme, de unitatea mișcărilor, de ritmul și de solemnitatea momentului.

Muzica de fanfară nu ține cont de vârstă sau de gusturile muzicale, repertoriul său extrem de variat reușind să atragă, preț de măcar câteva minute, toate categoriile de vârstă și de public. Așadar, constănțenii sunt așteptați în fiecare sâmbătă, începând cu ora 17.00, pe tot parcursul lunii decembrie, la centrul comercial VIVO!, să se bucure de sunetul alămurilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 09 Decembrie 2017
Stire din Cultură-Educație : "Gaițele" lui Kirițescu revin pe scenă
Miercuri, 06 Decembrie 2017
Stire din Social : Centrul Comercial VIVO, la ceas aniversar!
Pagina a fost generata in 0.3095 secunde