Sâmbătă, 12 aprilie 2025, la Casa de Cultură Constanța, publicul este invitat să ia parte, începând cu ora 19, la un eveniment ce îmbină educația, tradiția și arta muzicală sacră.
„Caravana Creștină" nu este doar un turneu muzical, ci o adevărată experiență menită să inspire, să educe și să reconecteze participanții cu valorile autentice ale patrimoniului cultural și spiritual.
În a doua parte a evenimentului, publicul va putea trăi o experiență muzicală de excepție printr-un concert de muzică bizantină, susținut de Corul Maicilor de la Mănăstirea Paltin și solista de muzică psaltică Ana Nuța. Repertoriul va include cântări specifice Postului Mare, la Sărbătoarea Floriilor și din Săptămâna Patimilor. Prezentator este Cristiana Mînă.
Asociația Culturală „Armonia lu'mina" are ca misiune promovarea muzicii bizantine, a valorilor creștine, a patrimoniului religios și cultural ortodox al României. Are ca proiect principal producția cinematografică, filmul documentar lungmetraj „Sounds of Byzantium" despre istoria muzicii bizantine și rolul acesteia la nivel de artă, știință, terapie.
Acest eveniment este organizat cu scopul de strângere de fonduri necesare pentru producția filmului „Sounds of Byzantium". Valoarea biletelor încasate va fi donată Asociației Culturale „Armonia lu'mină" pentru producția filmului „Sounds of Byzantium".