În perioada 26 octombrie – 3 noiembrie 2023, pe scena
sălii „Sergiu Celibidache” a Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria”, tinerii
pianiști talentați au oportunitatea să-şi demonstreze performanța pianistică în
cadrul concursului de pian „Constanța International Competition - Festival for
Young Pianists".
Proiectul, finanţat de Primăria Municipiului Constanța,
este organizat de Asociația Nihil Sine Arte, în parteneriat cu Colegiul
Național de Arte "Regina Maria" și Teatrul Național de Operă și Balet
„Oleg Danovski" din Constanța.
Ajunsă la a cincea ediţie, competiția a suscitat
interesul mai multor concurenți din București, Roman, Galați, Brăila, Sibiu,
Târgoviște, Cluj, Brașov, Timișoara, Pitești, Câmpina, Piatra Neamț, Ploiești,
Iași și Constanța, dar și din Republica Moldova, Italia, Regatul Unit.
Iubitorii de muzică bună sunt invitați la Colegiul
Naţional de Arte „Regina Maria” să se bucure de reprezentațiile de excepție ale
participanților. Concurenţii vor avea ocazia să-și exprime pasiunea pentru pian
într-o competiție de nivel ridicat. Juriul este alcătuit din personalități
artistice și pedagogice din România și din străinătate: Boldizsár Csiky,
Florian Mitrea, Cristina Popescu Stănești, Andreea Bratu, Ioan Caruțiu, Petruț
Constantinescu, Daniela Vlădescu.
Competiția va avea loc într-o singură etapă, pe
următoarele grupe de vârstă: 7-9 ani, 10-12 ani, 13-15 ani, 16-18 ani, 19-23
ani. Se vor acorda premii în bani pentru toate categoriile de vârstă,
recitaluri de pian, cinci premii speciale „concert cu orchestra” şi
masterclass-uri de pian, premiu „ținută de concert”, dar și alte premii
speciale.
Intrarea este liberă la
toate evenimentele.