Sute de elevi din țară au venit la Constanța, gazdă a patru olimpiade naționale

1606

Articole de la același autor

În timp ce peste 300 de elevi reprezintă sau au reprezentat județul Constanța la etapele naționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare desfășurate în diverse orașe din țară, zilele acestea, două licee constănțene găzduiesc, la rândul lor, elevii altor unități, calificați la etapa națională a Olimpiadei de Coregrafie, respectiv, din aria curriculară „Tehnologii”, la Olimpiada Națională de Industrie Alimentară.

La Olimpiada Națională de Coregrafie, organizată de Colegiul Național de Arte „Regina Maria”, participă un număr de 102 elevi de la Colegiul Național de Arte „George Apostu” Bacău, Liceul de Coregrafie „Floria Capsali’’ București, Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „O. Stroia” Cluj-Napoca, Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin’’ – Galați, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași și Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” Timișoara, cărora li se alătură elevii colegiului-gazdă.



Pentru a doua oară organizator al acestui eveniment, Colegiul de Arte constănțean este una dintre cele mai mari unități vocaționale de gen din țară. „Suntem onorați ca în acest an să fim gazda Olimpiadei Naționale de Coregrafie, Constanța fiind un reper important în coregrafia mondială. Cu o tradiție remarcabilă, orașul nostru este cel în care se află teatrul care poartă numele marelui maestru Oleg Danovski, fondatorul și directorul primului teatru de balet din România. Colegiul Național de Arte «Regina Maria» este instituția de învățământ în care s-au format nume importante astăzi pe marile scene ale lumii, printre profesorii coregrafi fiind și foști discipoli ai marelui maestru. În aceste zile, cei mai buni elevi din țară vor concura pe scena Teatrului Național de Operă și Balet «Oleg Danovski», pentru a demonstra că tradiția este dusă mai departe, și le dorim ca în viitor să devină nume importante, care vor dansa pe marile scene ale lumii”, a declarat, la festivitatea de deschidere, prof. Anca Iuliana Dragomir, director.



Miercuri, 12 aprilie, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet “Oleg Danovski”, elevii vor concura la două secțiuni, dans clasic și dans contemporan, festivitatea de premiere urmând să aibă loc joi, 13 aprilie, la Colegiul „Regina Maria”.

Alți 68 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a, din 21 de județe, participă, la Liceul Tehnologic „Gheorghe Miron Costin” din Constanța, la Olimpiada Națională de Industrie Alimentară. După proba scrisă susținută marți, 11 aprilie, urmează proba practică ce se va derula joi, 13 aprilie 2023, pentru evaluarea competențelor și abilităților practice specifice domeniului Industrie Alimentară.



De asemenea, în perioada 7-9 aprilie 2023, județul Constanța a fost gazda Olimpiadei Naționale de Limbă Neogreacă, la care au participat 160 de elevi din 15 județe ale țării.

Seria etapelor naționale a fost deschisă, însă, de Colegiul Național “Kemal Ataturk” din Medgidia, unde s-a desfășurat, în perioada 23-26 martie 2023, Olimpiada de Religie cult musulman în limba turcă, ajunsă la cea de-a 5-a ediție, la care au participat 39 de elevi din clasele VII-XII, iar 24 dintre aceștia au obținut premii și mențiuni.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.474 secunde