”Școala fără bullying”, campanie promovată în rândul elevilor Colegiului de Arte

407
1 min citire
”Școala fără bullying”, campanie promovată în rândul elevilor Colegiului de Arte - xcolegiuldearte-1675160508.jpg
Cu ocazia Zilei Internaționale a Non-Violenței în Școală, marcată pe 30 ianuarie, elevii claselor a VII-a A, B, D, a IX-a B, C,D și a X-a A din cadrul Colegiului Național de Arte „Regina Maria” din Constanța au participat la activități cu caracter informativ- educativ în cadrul campaniei locale „Școala fără bullying", respectiv în baza proiectului de prevenire a violenței și a consumului de substanțe interzise în rândul elevilor din clasele V- XII, „Școala fără violență".
Au fost abordate teme precum: prevenirea infracțiunilor comise cu violența; bullying/cyberbullying; prevenirea consumului de droguri; prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului; prezentarea legislației referitoare la răspunderea penală a minorilor.
Ziua Internațională a Nonviolenței în Școală, este celebrată pe 30 ianuarie, ziua în care s-a stins din viață Mahatma Gandhi (1869-1948), o personalitate ce a promovat pacea și nonviolența.
Mesajul acestui demers este: „Iubire universală, nonviolență și pace. Iubirea universală este mai bună decât egoismul, nonviolența decât violența și pacea decât războiul."
Știați că…
…1 din 3 elevi (între 13 și 15 ani) participă la lupte fizice?
…1 din 3 elevi (între 13 și 15 ani) este victima bullying-ului?
…în unele țări, pedeapsa corporală nu este interzisă, iar în jur de 720 de milioane de școlari trăiesc în aceste țări?
...în România și Letonia, aproximativ 6 din 10 elevi recunosc că brutalizează alți copii? 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0544 secunde