Hărţuirea în școli! Povestea din spatele gravelor violențe înregistrate în colegii constănțene de elită

1908
1

Articole de la același autor

Poate că nu mult ar mai fi lipsit ca evenimentul petrecut în curtea Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” să se transforme într-o dramă. La fel ca și incidentul întâmplat la Colegiul Național de Arte „Regina Maria”. Imposibil de controlat, aceste reacții de o violență gravă din partea unor elevi hărțuiți par să fi escaladat pe fondul stresului la care sunt supuși cei din bănci și care este în strânsă legătură, așa cum s-a dovedit, cu probleme medicale.

Din păcate, hărțuirile/bullying devenite violențe se petrec constant - fie că ajung sau nu în atenția presei – și datează de prea mulți ani pentru a mai putea fi… stârpite. Oricâte comisii și comitete s-ar iniția la nivelul unităților de învățământ, reacțiile elevilor sunt greu de controlat, iar problemele lor medicale ies la lumină prea târziu.

Recent, la Colegiul de Arte, un elev a fost agresat, după ce, inițial, el fusese agresor. În pauză a folosit un deodorant spray cu care își șicana colegii. Țipa, folosea un limbaj vulgar, alerga prin clasă și avea un comportament agresiv. Eleva implicată în incident și reclamată ulterior este cu probleme medicale și, supusă fiind permanent bullying-ului, a intrat în conflict cu colegul ei și a reacționat la un moment dat violent.

Tot de bullying este vorba și în cazul evenimentului petrecut la Colegiul „Mircea”. Eleva care a trântit la pământ o colegă mai mare era victima hărțuirilor legate de faptul că a fost admisă pe locurile pentru romi. Cumulat cu pasiunea comună pentru același băiat, fetele au ajuns să-și regleze conturile fix în curtea școlii, în pauza dintre ore. Faptul că una dintre eleve s-a ales cu nota 2 la purtare ar putea constitui pentru toți ceilalți elevi cel mult un exemplu de „AȘA NU!”. Mai gravă este însă neimplicarea elevilor în această hărțuire, cunoscută de ei anterior.

O nouă încercare: devino ambasador antibullying!

Potrivit unul raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), făcut public de Organizația „Salvați Copiii“ în cadrul campaniei recent lansate „Dreptul la pauză”, la nivel european, România se situează pe locul 3 în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul de bullying, cu 17% dintre copiii de 11 ani care au recunoscut că au agresat alți elevi cel puțin de trei ori în luna anterioară, procentajul celor de 13, respectiv 15 ani fiind de 23%.

Conform unei statistici realizate tot de Organizația „Salvați Copiii“, în cadrul Proiectului „Școli fără bullying”, 73% dintre copii afirmă că au fost martorii unor situații de bullying în școala în care învață, 58% au asistat la situații de bullying în propria clasă, 46% în grupul de prieteni, iar 69% în mediul online.

Ținând cont de aceste statistici îngrijorătoare, Organizația „Salvați Copiii“ a lansat un apel tuturor celor interesați să se alăture echipei de voluntari care doresc să prevină bullying-ul din școli și să contribuie la dezvoltarea unui climat educațional cât mai armonios.

Elevii interesați pot deveni membri ai echipei de prevenire a bullying-ului din cadrul Organizației „Salvați Copiii“ în rândul a două-trei școli pe perioada anului școlar 2022 – 2023, prin completarea unui formular (https://forms.office.com/r/qHHzUUX2jZ) până la data de 31 octombrie.

Vor putea astfel să mențină direct comunicarea cu consilierul școlar și ambasadorii antibullying din rândul elevilor din fiecare școală, să identifice nevoile elevilor din școală cu privire la prevenirea bullying-ului, dar mai ales vor primi în permanență suportul specialiștilor „Salvați Copiii“ pentru a gestiona orice situație care apare la nivelul școlilor pe care le coordonează.



Comentează știrea

violență gravă
23 octombrie 2022
Imposibil de controlat

"Imposibil de controlat" - depinde ce ? Manifestarile umane n-ar mai trebui sa fie la nivel instinctiv. Adica X e prada/inamicul, direct sa-l ucid ! Exista la fiecare si un anumit fond genetic care poate facilita anumite manifestari instinctive. (ex: Amigdala cerebrală). Prin educatie, integrare sociala, societate/grup in care principiile de buna conduita sint determinante aspectele instinctive trebuie sa se amelioreze, adica se evita pe cit posibil expresia fizica. Ai si azi n-modalitati mai bune decit "fizic" doar sa cauti adinc in taratacuta ! E acolo la fiecare solutia, la unii poate inca nu se zareste de la vocabular, dar cu Doamna Educatoare BunaConstiinta sigur se rezolva. Altfel vedeti la Greierasul Papusii Fermecate - asta vine singur in somn la cei care au nevoie (e automatizat)

Pagina a fost generata in 0.398 secunde