Nouă elevi reprezintă Constanța la Olimpiada Națională „Tinerii dezbat” de la Piatra Neamț

893
Nouă elevi reprezintă Constanța la Olimpiada Națională „Tinerii dezbat” de la Piatra Neamț - fondolimpiadatineriiprint-1657547292.jpg
Peste 400 de elevi și profesori însoțitori, alături de membrii comisiei centrale, participă, începând de luni, 11 iulie, la Olimpiada Națională de argumentare, dezbatere și gândire critică „Tinerii dezbat”, găzduită de municipiul Piatra Neamț.

 

Competiția se va desfășura la Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu”, ca și la celelalte ediții de dinainte de pandemie. Festivitatea de deschidere a olimpiadei a avut loc luni, 11 iulie, în sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ. Sunt 291 de elevi din toată țara calificaţi la etapa naţională și 136 de profesori însoţitori şi membrii comisiei centrale care vor fi prezenți la Piatra-Neamț.

Județul Constanța este reprezentat de nouă elevi, împărțiți în două grupe: începători și avansați. Din grupa începătorilor fac parte Ioana Postolici (Liceul Teoretic „Ovidius”), Larisa Maria Andrei (Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia), Emilia Maria Matei (Colegiul Național „Mihai Eminescu”), Daria Alessia Mihăică (Liceul Teoretic „Traian”), Maria Stan (Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”) și Alesia Andreea Bordeoianu (Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu”). Grupa de avansați este formată din trei elevi ai Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”: Florin Adrian Aioanei, Sebastian George Marcu și Andrei Iliescu. Elevii sunt însoțiți de prof. Florența Bocâncă.

Din comisia centrală de evaluatori de la Olimpiada „Tinerii Dezbat” 2022 fac parte profesorii constănțeni: Eduard Mindirigiu și Ingrid Kober (Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”) și Ramona Voiculeț (Liceul Teoretic „Ovidius”). Prof. Elena Manea, directorul Liceului Teoretic „Ioan Cotovu” din Hârșova, a fost desemnată vicepreședinte al comisiei centrale.

Luni, 11 iulie, la festivitatea de deschidere, prof. Florentina Luca-Moise, șefa Inspectoratului Școlar Neamț, organizatorul competiției alături de Ministerul Educației, declara: „Vrem ca oaspeții noștri, sute de elevi și zeci de profesori, să simtă spiritul Ținutului Neamțului. În ateliere din Piatra-Neamț și în Inspectoratul Școlar s-a lucrat intens în ultimele zile: pe lângă accesoriile necesare unui astfel de eveniment, avem surprize de suflet, lucrate cu drag. Sunt impresionată de dedicarea celor care s-au implicat și le mulțumesc din tot sufletul! Îmi doresc ca oaspeții noștri să rămână cu amintiri frumoase din Piatra-Neamț și să revină la noi. În spatele acestei dorințe – care sigur se va împlini! – stă însă multă muncă, stau tradițiile noastre, frumusețea acestui loc binecuvântat de Dumnezeu și un strop din sufletul fiecăruia dintre noi. De mâine, vom fi cele mai bune gazde! A început, la Piatra-Neamț, Olimpiada Națională «Tinerii dezbat», un adevărat «festival» al ideilor, al argumentelor, al gândirii libere. Sunt mândră să fiu aici, în calitate de gazdă și să le arăt tuturor ce înseamnă spiritul Ținutului Neamțului și orașul nostru drag, Piatra-Neamț. Abia aștept să urmăresc dezbaterile. Ideile înseamnă evoluție, construcție, dezvoltare. Puse împreună, ne duc mai departe. Succes tuturor!”.

Moțiunile pentru Olimpiada națională de argumentare, dezbatere și gândire critică „Tinerii dezbat”, ediția 2022, sunt:

ÎNCEPĂTORI

1.      Acest Parlament crede că arta nu ar trebui cenzurată.

2.      Acest Parlament crede că protejarea identității naționale ar trebui să devină o prioritate în contextul globalizării.

3.      Acest Parlament consideră că persoanele majore ar trebui să aibă obligația legală de a-și susține părinții

AVANSAȚI

1.      Acest Parlament consideră că stabilirea unui salariu minim la nivel european ar reduce disparitățile sociale.

2.      Acest Parlament ar limita dreptul la vot persoanelor din diaspora plecate din țară de mai mult de 15 ani.

3.      Acest Parlament consideră că munca de acasă este mai productivă decât munca la birou.

 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5744 secunde