Fiecare decide cum vrea! "Decât să-și ia trei zile de vacanță, mai bine renunțăm la simularea BAC-ului!"

6805
6

Articole de la același autor

Joi, 19 ianuarie, în județul Constanța debutează o nouă rundă de simulare județeană a Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, cu proba scrisă la Limba şi literatura română, vineri, 20 ianuarie, fiind programată proba scrisă la Matematică.

Toate bune și frumoase la simularea Evaluării Naționale, elevii de-a VIII-a, mai conștiincioși, prezentându-se „in corpore” la aceste testări și în luna decembrie. Mai problematic este cu „majorii” de-a XII-a, care, din cauza absenteismului masiv de la simularea din luna decembrie, au determinat conducerile liceelor să ia anumite măsuri. În unele instituții s-au realizat statistici pe baza cărora s-a decis dacă merită sau nu să fie organizate noi simulări.

„Le-am zis clar: ori veniți la simulare, ori veniți la școală!”

Și pentru că tot i-am auzit în autobuz lăudându-se că au scăpat de simularea de săptămâna viitoare pe câțiva liceeni de la Colegiul Național de Arte „Regina Maria”, am întrebat directorul acestei instituții, prof. Anca Dragomir, ce decizie s-a luat. „Întrucât la simularea din luna decembrie prezența a fost de aproape 50%, ba chiar la ultima probă au venit mai puțin de 50%, am fost nevoiți să luăm câteva măsuri. În prealabil, fiecare diriginte a stat de vorbă, la clasă, cu elevii, pentru a vedea câți dintre ei vor participa la simularea de săptămâna viitoare. Din cei 108 elevi de clasa a XII-a, doar 27 și-au exprimat intenția de a participa la simulare, așa încât am decis ca pentru ceilalți să se desfășoare orarul normal. Au discipline la care au pierdut foarte multe ore prin organizarea acestor simulări, iar profesorii nu mai au timp nici să-și termine materia prevăzută în programă și nici să-i evalueze. Nu consider că elevii trebuie să-și ia trei zile de vacanță dacă nu vor să participe la simulare. Vom organiza o sală, separat, cu asistenți pentru elevii care doresc să susțină simularea, iar ceilalți se vor prezenta la cursuri, fără nicio discuție. Le-am zis clar: ori veniți la simulare, ori veniți la școală!”, a declarat prof. Dragomir, adăugând că e mult prea aproape această simulare de cea din luna decembrie, ale cărei rezultate elevii nu au apucat încă să le discute cu profesorii, așa încât mulți au considerat că nu sunt destul de pregătiți față de etapa anterioară.


Vacanță de patru zile, înaintea simulării

La Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” s-a realizat o consultare a elevilor din fiecare clasă, s-a discutat cu ei, iar concluzia a fost că de data aceasta, ținând cont și de zilele libere, s-ar pierde multe ore de predare și elevii nu ar avea câștig efectiv dintr-o simulare. Li s-au alăturat profesorii, cu aceleași argumente. Și, după cum a declarat prof. Vasile Nicoară, directorul colegiului, inclusiv părinții au susținut ideea neorganizării simulării din luna ianuarie.

„Am analizat foarte atent toate aspectele. La clasele a VIII-a vom susține această simulare, iar la clasele a XII-a nu vom susține de data aceasta, urmând să mergem pe următoarea simulare, din câteva motive, considerăm, justificate. În primul rând, perioada foarte scurtă de la precedenta simulare, timp în care a fost și vacanța de sărbători și materia parcursă a fost puțină, dar nu a putut nici bine fi însușită. Apoi, faptul că săptămâna viitoare vor fi două zile libere (chiar patru zile libere, dacă socotim și sâmbătă și duminică – n.r.) și cu încă trei zile de simulare, am fi pierdut foarte multe ore de predare. Cu atât mai mult cu cât în modulul acesta mai avem o simulare, în luna februarie. Și nu în ultimul rând, pentru proba a treia, la alegere, o parte dintre disciplinele care au fost studiate în anii precedenți nu au fost încă repetate și pregătite de copii, ei urmând să revadă materiile respective mai aproape de examen”, a mai adăugat prof. Nicoară.

Pe de altă parte, din discuțiile purtate și cu elevii de la Liceul Teoretic „Ovidius”, toți așteaptă cu maxim interes simularea națională, care au auzit că ar avea loc în luna martie.

Reamintim că simularea județeană a Examenului național de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a şi a XIII-a urmează să debuteze pe 25 ianuarie cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Pe 26 ianuarie - proba scrisă la proba obligatorie a profilului, iar pe 27 ianuarie - proba scrisă a probei la alegere a profilului şi specializării.

În final, trebuie menționat că aceste simulări județene au fost organizate la inițiativa inspectoratelor școlare județene, ritmicitatea lor fiind stabilită de același organizator, care nu poate obliga elevii să participe.



Comentează știrea

Voinic
18 ianuarie 2023
Demiterea ca solutie

ISJul lui Sorin Mihai inseamna cazuri grave de coruptie si simulari cu subiecte gresite! Pana cand il va tolera Doamne Ministru pe acest incompetent si protector de corupti?!?

Gura lumii
18 ianuarie 2023
Prostia la butoane

Felicitari directorilor care si-au dat seama ca simularile cu subiecte gresite ale lui Sorin Mihai ii costa 5 zile pretioase de cursuri! In alta ordine de idei: prin oras circula un zvon conform caruia CN Mircea a scos un post de titular la limba romana care este cu dedicatie ptr acelasi domn sef de institutie corupta care, din mai, ar deveni director plin la CNMB! Doamne Fereste! , sper din tot sufletul sa nu fie adevarat!

Rabelais
19 ianuarie 2023
Haos

Din acest articol rezulta ce haos este la ISJ Constanta! Ma gandesc ce probitate au oamenii care il sustin pe Sorin Mihai in al carui mandat ISJ Constanta a ajuns cap de stiri nationale pentru cazurile de coruptie atat de mediatizate! Intrebarea e: din punct de vedere moral, merita sa fie directorul celui prestigios Colegiu din Sud-Estul Romaniei?

radu
19 ianuarie 2023
info

câinii latră, ursul trece...

PaCaPaCa
19 ianuarie 2023
Doar ei

Nu scoala-la se vrea, ci numai "vaca-ca-nta" pentru elevi și pro-st-fesori!!!

Roberta
20 ianuarie 2023
Dictatura unor licee

Daca nu e obligatoriu de ce unii directori au exces de zel? Exemplu, directoarele de la liceul Blaga si Ovidius care zici ca sunt gemene (aceeași dictatura pe acelasi scaun de ani de zile) care decid doar ele fara sa intrebe elevii, profesorii si elevii. Ne capiaza copiii in fiecare luna cu simulare ca sa dea ele bine la inspectorat. Bravo, liceul Mircea, dai dovada de realism iar argumentele tale sunt solide pentru ca TE INTERESEAZĂ ELEVUL.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5718 secunde