Când Primăria Constanța vrea, dar IȘJ nu poate. Cum a fost ratată o inițiativă lăudabilă din cauza unui "general" neinteresat

3496
4

Articole de la același autor

În spatele calificării elevilor constănțeni la etapele naționale ale olimpiadelor și concursurilor stau munca lor de netăgăduit, activitatea individuală, profesorii îndrumători, care le cultivă pasiunea, sprijinindu-i în pregătire, dar și părinții, care îi susțin necondiționat, pentru că visează la un viitor de succes pentru copilul lor.

Pentru toți aceștia, dar și pentru colectivele din care provin, pentru comunitatea pe care o reprezintă constituie un titlu de mândrie doar faptul că au răzbit între mii de elevi buni și acum se luptă pentru premii la cel mai înalt nivel. Cu atât mai mult cu cât aceste rezultate vin după cei doi ani de pandemie în care numai școală nu s-a făcut, lucru recunoscut și de fostul ministru Sorin Cîmpeanu, în numeroasele sale apariții televizate.

Motive îndreptățite pentru ca numele acestor copii să fie făcute publice, așa cum spuneam și în articolul intitulat „IȘJ Constanța comunică doar ce-i convine! Elevii calificați la olimpiade naționale participă «pe furiș»", publicat în ediția de miercuri, 5 aprilie.

Și ca dovadă că nu am fost singurii care am considerat că era momentul să se mândrească și comunitatea cu ceva bun, în ziua apariției articolului am fost contactați de o serie de cadre didactice, ocazie cu care am aflat că a existat chiar o propunere adresată Primăriei Constanța, în speță viceprimarului Ionuț Rusu, de a se organiza o festivitate.

De ce nu s-a concretizat nu e greu de bănuit, după bâlbâielile în organizarea propriu-zisă a fazelor olimpiadelor. Dar iată ce ne-a transmis viceprimarul Ionuț Rusu, care fusese inițial încântat de idee: „Referitor la organizarea unei festivități dedicate elevilor și profesorilor îndrumători calificați la etapele naționale ale olimpiadelor, precizăm următoarele: în data de 22.03.2023 am înaintat către Inspectoratul Școlar Județean Constanța o adresă prin care am solicitat date cu privire la elevii din municipiul Constanța care s-au calificat la etapele naţionale ale Olimpiadelor Şcolare 2022 – 2023; în data de 30.03.2023 am primit răspunsul Inspectoratului Școlar Județean Constanța cu o parte dintre elevii care s-au calificat la fazele naționale ale Olimpiadelor Școlare, cu mențiunea că există discipline care nu și-au definitivat situația cu privire la numărul de locuri suplimentare. De asemenea, Inspectoratul Școlar Județean Constanța ne menționează faptul că va reveni cu situația completă, după definitivarea numărului de locuri suplimentare pentru fiecare disciplină de concurs”.

Așadar, dacă până și autorității locale inspectorul general Sorin Mihai îi răspunde după aproape o săptămână unei solicitări, ce așteptări să mai aibă ceilalți petenți... de rând?

Dar cel mai hilar ni se pare faptul că IȘJ Constanța nu a putut finaliza nici la data de 30 martie o listă cu elevii calificați, în condițiile în care, la ora la care citiți aceste rânduri, multe dintre etapele naționale ale olimpiadelor și concursurilor s-au finalizat. Deci ar trebui să se cunoască deja elevii constănțeni întorși cu premii de la competițiile găzduite în diferite centre de concurs din țară.

Vineri, 7 aprilie, la închiderea ediției, IȘJ Constanța a transmis presei un tabel cu 47 de file care cuprinde 331 de INIȚIALE calificate la olimpiade și concursuri naționale, însoțite de numele și prenumele profesorilor îndrumători. Oare în cazul unei festivități acești copii erau strigați după inițiale? Doar ca să fie bifată încă o informare de presă era suficientă o statistică pe discipline. Cum de altfel s-a putut realiza o situație comparativă a rezultatelor la simulările probelor scrise la Bacalaureat, pentru a arăta cât de utile au fost cele județene organizate de IȘJ Constanța.



Comentează știrea

Profesor, parinte, cetatean
9 aprilie 2023
Intrebari fara raspuns

Felicitari CUGET LIBER, Felicitari D-na Anghel, ptr ca spuneti lucrurilor pe nume mai ales acum cand D-lui Sef de la ISJ i se face imagine cam pe toate canalele media locale unde este omniprezent ptr a fi propulsat cu imagine buna intr-o pozitie calduta la Minister! Daca as fi reporter l-as intreba: “Aveati cunostinta de spaga lui Cabrancea?” , “dar de a lui Faliboga?”, “cat de moral ar fi canalul prin care veti deveni titular la CN Mircea, de ce nu acceptati competitia ptr acest post?”, cat de moral e faptul ca profitand de functie, cea mai apropiata colaboratoare a D-voastra a devenit, pe acelasi mecanism, titulara la 2 prestigioase licee constantene desi nu predase disciplina respectiva nici macar o ora la niciun liceu?”, “cum a fost posibil sa luati, ptr prima data in cariera gradatie de merit fara rezultate?” Ma opresc aici pentru ca mi s -a facut lehamite de toate strambatatile acestui duet incompetent si total lipsit de scrupule care taraste in abis educatia constanteana sub privirile nepasatoare ale sefilor PNL Cta!

Ego sum
9 aprilie 2023
Ilegalitati

Edificator pentru judetul corupt in care traim: accidentul cumplit suferit pe drumul de Tulcea de inspectoratele trimise fortat, neoficial si impotriva vointei lor, la Tulcea, in interes de serviciu, de Sorin Mihai seful ISJ Constanta! Accidentul a fost trecut la capitolul NU S-A INTAMPLAT NICIODATA pentru a nu periclita scaunul lui Sorin Mihai in fruntea ISJ!

Beyonce
10 aprilie 2023
Clarificări

Nu cred că ajunge pechinezul ăsta la Minister. I se îndundă lui poteca presărată cu impostură, dezinteres, nepricepere. Iar colaboratoarea a avut neobrăzarea să fie în trei licee de prestigiu, nu doar în două, profă de psihologie direct din educatoare. Împăratul are treabă acum să fie văzut pe la activități, dar eu cred că el nici nu înțelege ce e cu el pe acolo. El ar trebui să promoveze măcar olimpicii de la română, nu să fie moț pe la alte olimpiade unde e chemat doar ca să fie folosit. Se vede limpede că nu are stofă de conducător. Îl duce toată lumea de nas.

Un baiat modest
10 aprilie 2023
Haos

Oare Directia de invatamant militar de la Bucuresti stie ca gusterii de la Constanta au angajat la disciplina psihologie o educatoare care nu a predat niciodata? Situatia seamana izbitor cu aceea a maseuzei pusa in CA la Santierul Naval Mangalia!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6207 secunde