Constanţa respiră artă. Muzică, jocuri şi teatru în Parcul Arheologic

449
Constanţa respiră artă. Muzică, jocuri şi teatru în Parcul Arheologic - fondconstantarespiraarta1-1633713148.jpg

Articole de la același autor

Constănţenii sunt invitaţi, începând din acest weekend, la o serie de activităţi în aer liber, unde se pot bucura de muzică bună, teatru de calitate şi unde se pot distra chiar şi cei mici. Este vorba despre proiectul „Constanţa respiră artă”, finanţat de autorităţile locale.

„Constanţa respiră artă” îmbină teatrul cu muzica, poezia, artele vizuale, poveştile, jocurile, emoţia spectacolului, dar şi pe cea a participării. Conceptul inovativ aduce tinerii actori constănţeni în mijlocul publicului de toate vârstele. „Proiectul a fost gândit în scopul promovării culturii şi artei în mijlocul publicului, şi nu în faţa lui, o asemenea abordare fiind evidentă şi necesară după perioada de claustrare pe care am traversat-o toţi”, explică reprezentanţii Asociaţiei Culturale pentru Tineret şi Copii „Art Theatre”, iniţiatorii proiectului.

„Constanţa respiră artă” începe duminică, 10 octombrie, se va finaliza pe 17 octombrie şi este un proiect pilon al structurii culturale a oraşului, susţinând, timp de șase zile, o infrastructură artistică impresionantă, compusă din zeci de actori, muzicieni şi artişti-animatori, cu multiple evenimente ce vor însufleţi zona Parcului Arheologic.

Sunt aşteptaţi toţi constănţenii, căci muzica şi teatrul ajung la sufletul tuturor, indiferent de vârstă şi de preocupări. Copiii au un rol special în acest proiect, zilele de sâmbătă şi duminică fiindu-le dedicate cu prioritate. Aşadar, toţi copiii Constanţei sunt invitaţi să ia parte la „Duelul prințeselor și supereroilor”, să devină „Micul Picasso”, să înveţe „Cum să ajungi un pirat adevărat” sau „Şi tu poţi fi un personaj de Halloween”, activităţi creative ce îi vor bucura, le vor testa puterea de concentrare, le vor dezvolta spiritul de observație, îndemânarea şi posibilităţile de comunicare.

De asemenea, Parc Orchestra este un concept ce combină muzica live, instrumentele si poezia, tinerii actori participanţi stabilindu-şi fiecare câte un spaţiu şi realizându-şi performingul. În acelaşi timp, în alte spații se vor citi povești şi basme pentru copii. Spectatorii se vor putea plimba printre toate aceste momente şi alege spaţiul favorit. Parc orchestra se va desfășura folosind energia verde, fără surse de curent electric. Zilele dedicate acestui proiect se încheie cu invitaţii, pentru adulţi, şi nu numai, la spectacole de muzică bună şi teatru.

„Participarea la toate evenimentele proiectului se va face cu respectarea cu stricteţe a distanţării, ţinând cont de restricțiile impuse de coronavirus. Pentru desfăşurarea activităţilor în cele mai bune condiţii de siguranţă sanitară, vă rugăm să respectaţi măsurile privind prevenirea contaminării cu SARS-CoV2, aflate în vigoare la momentul derulării evenimentelor”, subliniază reprezentanţii Primăriei Constanţa.

Concert Marius Mihalache Band, duminică

Duminică, 10 octombrie, între orele 11.00 şi 13.00, copilaşii au ocazia să afle „Cum să ajungi un pirat adevărat”. Ei vor fi împărţiţi pe echipe şi vor participa la diferite jocuri care necesită atenţie, spirit de echipă, voie bună şi comunicare. Apoi, între orele 16.00 şi 18.00, la Parc Orchestra sunt invitaţi Gabriel Răzvan Niţucă – saxofon, George Călin – acordeon, Musa Levent – pian, Valeri Baran – trombon, Adrian Obrejan – vioară, Ghiorghiţă Tănase – violoncel şi actorii Sorina Toma, Octavian Mateiciuc, Oana Frimu, Gabriel Roşu, Georgiana Oancea, Alexandra Babă, Alexandra Turcin, Denisa Todireanu, Mirabela Moroşanu, Daniela Cojan şi alţii. Seara va fi încheiată de un concert susţinut de Marius Mihalache Band, de la ora 18.30.

Programul va continua şi săptămâna viitoare, de miercuri până duminică, 13 – 17 octombrie, cu spectacole de folclor, jocuri, taraf, şi teatru.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5869 secunde