Constanța va deveni Port Cultural. Ce vor putea găsi aici turiștii de pe navele de croazieră

391

Articole de la același autor

Turiștii străini din lumea întreagă vor sosi să vadă cetățile antice din Dobrogea, grație Proiectului Limen - "Porturi Culturale din Egeea până la Marea Neagră". Aproximativ 100 de invitați, parteneri în proiect, vor descoperi bogăția culturală din zonă. 


Arheologul Constantin Chera a declarat că proiectul european își propune să promoveze valorile culturale ale cetăților antice de la Marea Neagră și să stabilească o nouă instituție la nivel european, cea a Portului Cultural. La finalul proiectului, sfârșitul lunii august, va avea loc un simpozion la bordul unei nave de croazieră, care va poposi în Portul Constanța. Pentru cei aproximativ 100 de participanți, reprezentanți ai instituțiilor mai sus menționate, s-a organizat un program de vizitare a obiectivelor culturale ale Constanței: Muzeul de Istorie, Edificiul Roman cu Mozaic, zona peninsulară cu Moscheea Carol, Catedrala, Cazinoul, Farul Geno-vez, Portul turistic, iar în a doua parte se va face o vizită la Histria pentru că subiectul este legat de patrimoniul cultural. 


Port Cultural, la Constanța


Primul Port Cultural va fi Istanbul, urmând ca, rând pe rând, celelalte centre culturale să fie stabilite ca porturi culturale în anii următori.


În cadrul simpozionului vor fi pre-zentate lucrări de specialitate legate de patrimoniul cultural în coloniile antice din Marea Neagră și promovarea turistică a porturilor culturale. De asemenea, în atenția invitaților se vor afla teme precum porturile culturale medievale din Nordul Mării Egee și din Marea Neagră, teme legate de arheologie, arhitectură și artă. O altă secțiune se referă la activitățile comerciale în orașele port din Marea Egee și Marea Neagră, stabilirea rutelor maritime. Dezvoltarea unor rute turistice culturale în județul Constanța, care va fi conectată la rețeaua rutelor ce leagă țările de pe malul Mării Negre și al Mării Egee: Grecia, Bulgaria, Turcia, Georgia, Ucraina va fi un alt punct important care se va afla în atenția participanților la proiect. Despre turism și cultură vor discuta invitații prezenți în Constanța, iar cei aproximativ 100 de oaspeți vor duce mai departe experiența turistică din România. 


Arheolog Constantin Chera a subliniat că promovarea la nivel internațional și întemeierea unei "Instituții a Porturilor Culturale" din țări cu ieșire la Marea Neagră și Nordul Mării Egee este scopul proiectului. Mai mult, Instituția Portului Cultural este similară cu cea a Capitalelor Europene ale Culturii. În țările UE astfel de proiecte sunt derulate de mai bine de 20 de ani cu succes. Proiectul Limen se bazează pe colaborarea extra-europeană prin crearea unei rețele de relații între țări precum Grecia, Bulgaria, România,Turcia, Ucraina, Georgia, având ca exemplu modelul rutelor maritime comerciale și culturale care au legat aceste spații în antichitate și perioada medievală. 


Partenerii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța sunt municipalitatea Odessa, Varna, două universități din Istanbul, municipa-litatea din Kavala, Centrul de Studii Bizantine de la Salonic, un ONG din Georgia.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6338 secunde