"Crăciunul aduce daruri sfinte și scumpe pentru sufletele noastre"

727
Cu prilejul Sfintei Sărbători a Crăciunului, Înalt Prea Sfinția Sa, Teodosie, a transmis constănțenilor un mesaj cu urări de bine și îndemn la credință.

"Pentru că pruncul Iisus vine să întregească familia, care ne este știrbită de păcate, prin această sărbătoare, noi simțim cum se face comuniune cu noi înșine și între noi, pentru că primim pe pământ pacea lui Dumnezeu din ceruri, iar această pace trebuie să ne pătrundă pe noi și să ne unească unii cu alții.

De aceea, trebuie să ne bucurăm, pentru că motivele de bucurie sunt copleșitoare și sărbătoarea aceasta aduce atâtea daruri sfinte și scumpe pentru sufletele noastre. Darul păcii, binecuvântării, dragostei, comuniunii, și al iubirii între semeni.

Nu vă deznădăjduiți. Binele poate fi promovat în orice perioadă, de greutăți sau de prosperitate, binele nu poate fi schimbat cu altceva, el are firea lui care aduce pace, bucurie și fericire.

Fără bine nu există toate acestea. Răul se înfățișează în mod viclean, uneori ca bine. De aceea, nu mușcați din rău crezând că e bine.

Trebuie să fiți ca niș-te îngeri păzitori, să scoateți binele la lumină, ca să puteți învinge răul. Răul nu se poate învinge cu rău niciodată, numai cu binele.. Fiecare să se gândească la sufletul său cu conștiință sănătoasă, sigură, luminată… ce nu poate fi luminată de noi înșine ci numai de harul lui Dumnezeu.

De aceea aș îndemna pe oameni în anul ce vine la mai multă rugăciune, la mai multă prevedere și la mai multă solidaritate în bine. Dacă este solidaritate în bine cu adevărat vom birui răul, că numai ici și acolo câte un bine și mai mult rău, sigur că atunci, întunericul ne cuprinde mai ușor.

Vreau să aveți încredere în biserică. Biserica este singura instituție condusă de Dumnezeu. Orice altă instituție existentă pe acest pământ este condusă de oameni, însă biserica este condusă în totalitate de Dumnezeu", a declarat Tedosie. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 23 Decembrie 2011
Stire din Eveniment : Înjunghiat de Crăciun
Vineri, 23 Decembrie 2011
Stire din Social : Cum este vremea astăzi, la Constanța
Pagina a fost generata in 0.3108 secunde