Credeați că scăpați de ei? Zeci de directori de școli au primit continuitate pe funcție

1575
Credeați că scăpați de ei? Zeci de directori de școli au primit continuitate pe funcție - fotofonddirectori1-1566853120.jpg

Articole de la același autor

Ministerul Educației Naționale nu a stabilit încă o dată concretă pentru un nou concurs de directori de unități de învățământ. Pentru ca anul școlar să debuteze în bune condiții și, până la începerea cursurilor să fie rezolvate și toate problemele organizatorice, în mai multe școli și grădinițe din județul Constanța vechii directori rămân în continuare pe poziții, aprobându-li-se continuitatea în funcție.


71 de directori de unități de învățământ din Constanța au primit aviz favorabil pentru a-și păstra posturile de conducere și în anul școlar 2019 - 2020. Este vorba despre cadrele didactice pentru care s-a solicitat și a și fost obținut avizul Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, pentru numirea prin detașare în interesul învățământului, în funcții de director sau director adjunct neocupate prin concurs după derularea procedurii de selecție. Cei mai mulți profesori  au primit continuitate în funcțiile de conducere pe care le-au deținut și în anul școlar anterior.


Astfel, la Clubul Sportiv Școlar nr. 1 Constanța rămâne director prof. Maria Magdalena Rusu, la Grădinița cu Program Normal "Peștișorul de aur" din Năvodari își păstrează postul de director prof. Adela Spilcea, la Grădinița cu Program Normal "Roboțel" Constanța rămâne director prof. Mihaela Jianu, la Grădinița cu Program Normal "Zubeyde Hanim" Constanța - prof. Ghiulbera Bechir, Grădinița cu Program Normal nr. 2 Valu lui Traian - prof. Petronela Panait, Grădinița cu program Prelungit "Florilor" Cumpăna - prof. Nicoleta Ionela Timofte, Grădinița cu Program Prelungit "Gulliver" Constanța - prof. Elena Velcea, Grădinița cu Program Prelungit "Lumea florilor" Năvodari - prof. Lidia Oana Oprea, iar, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, prof. Tanța Suflaru a fost numită în funcția de director în urma interviului la care s-a înscris.


De continuitate în funcția de director adjunct al Școlii Gimnaziale "Adrian V. Rădulescu" Murfatlar beneficiază și prof. Cristina Neamțu, în timp ce, la Școala Gimnazială "Dan Spătaru" Aliman, prof. Elena Florescu va ocupa postul de director al Școlii Gimnaziale "Dan Spătaru" din Aliman, după ce a fost admisă la interviul de detașare în interesul învățământului. Tot în urma interviului a fost numită în funcția de director al Școlii Gimnaziale "Ioan Atanasiu" Lipnița prof. Valeria Dumitrașcu, iar, în funcția de director adjunct al Școlii Gimnaziale "Tudor Arghezi" din Năvodari, prof. Mariana Urdeș.


Păstrați la "cârma" școlilor și liceelor
Continuitate în funcție a primit prof. Violeta Prisecaru, director la Școala Gimnazială "Ion Ghica" Tortoman, prof. Gheorghiță Marin - director la Școala Gimnazială "Mihai Eminescu" Costinești, prof. Adrian Țacu - director la Școala Gimnazială "S.A. Esenin" Ghindărești, prof. Anghelina Târnă - director la Școala Gimnazială nr. 1 Castelu, prof. Georgiana Nanciu - director la Școala Gimnazială nr. 1 Cernavodă, prof. Elisabeta Rotaru - director adjunct la Școala Gimnazială nr. 1 Cuza Vodă, prof. Mariana Cătălina Cepreagă - director la Școala Gimnazială nr. 1 Dumbrăveni, prof. Mirela Beregoi - director la Școala Gimnazială nr. 1 Fântânele, prof. Rodica Boitan - director la Școala Gimnazială nr. 1 Horia, prof. Ioana Isabela Iscruleasa - director la Școala Gimnazială nr. 1 Ion Corvin, prof. Ștefan Tucă - director la Școala Gimnazială nr. 1 Istria, prof. Marinela Gela - director la Școala Gimnazială nr. 1 Limanu, prof. Mihaela Tradafir - director adjunct la Școala Gimnazială nr. 1 Lumina, prof. Antoneta Cloșcă - director la Școala Gimnazială nr. 1 Oltina, prof. Cătălin Lucian Iancu - director la Școala Gimnazială nr. 1 Rasova, prof. Mădălin Coteș - director la Școala Gimnazială nr. 1 Siliștea, prof. Iuliana Predescu - director la Școala Gimnazială nr. 1 Topalu, prof. Mihaela Fulea - director la Școala Gimnazială nr. 1 Tuzla. De asemenea, prof. Mirabela Lojniță a participat la interviul pentru detașarea în interesul învățământului și a obținut postul de director al Școlii Gimnaziale nr. 1 Seimeni.


Aceleași nume și la Constanța
În municipiul Constanța, prof. Ioana Matei a primit avizul pentru continuitate în funcția de director al Școlii Gimnaziale nr. 11 "Dr. Constantin Angelescu", prof. Carmen Mitican a primit avizul pentru postul de director al Școlii Gimnaziale nr. 16 "Marin Ionescu Dobrogianu",  prof. Mariana Mihalcea - director la Școala Gimnazială nr. 33 "Anghel Saligny", prof. Gabriela Constantin - director la Școala Gimnazială nr. 37 Constanța, prof. Violeta Marin - director adjunct la Școala Gimnazială nr. 38 "Dimitrie Cantemir". La Școala Gimnazială nr. 40 "Aurel Vlaicu" își păstrează posturile atât directorul, prof. Minodora Nicolai, cât și directorul adjunct, prof. Monica Luminița Podoreanu. Prof. Anamaria Ciobotaru rămâne directorul Colegiului Național Pedagogic "Constantin Brătescu", la fel ca și prof. Alexandrina Nuțu - director și prof. Cristina Herghiligiu - director adjunct la Liceul Teoretic "Anghel Saligny" Cernavodă, și prof. Elena Basa - director adjunct la Liceul Teoretic "Lucian Blaga". Continuitate pentru postul de director al Liceului de Marină Constanța a primit și prof. Mihai Dumitru, prof. Guner Omer - pentru postul de director adjunct al Liceului Tehnologic "C.A. Rosetti", prof. Monica Răgușilă - director la Liceul Tehnologic "Dimitrie Leonida", prof. Carmen Iordache - director la Liceul Tehnologic "Gheorghe Miron Costin", prof. Roxana Violeta Vasilescu - director adjunct la Liceul Tehnologic "Ion Bănescu" Mangalia. Și la Liceul Tehnologic "I.C. Brătianu" Nicolae Bălcescu rămân aceiași directori - prof. Dragoș Petrișor Oșoianu - director și prof. Dragoș Dumitru - director adjunct. Prof. Tudora Gafița își păstrează postul de director al Liceului Tehnologic "Radu Prișcu" Dobromir. Prof. Lidia Martinaș își păstrează funcția de director al Liceului Tehnologic "Virgil Madgearu", așa cum prof. Monica Milea își păstrează postul de director adjunct la același liceu.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8453 secunde