X

Creștinii prăznuiesc Întâmpinarea Domnului

228
Creștinii prăznuiesc Întâmpinarea Domnului - intampinareadomnului-1485964282.jpg

Articole recomandate

Astăzi, Biserica Ortodoxă prăznuiește Întâmpinarea Domnului. Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din Constanța, începând cu ora 8.45.

Întâmpinarea Domnului face parte din rândul sărbătorilor împărătești ale Bisericii și prăznuiește momentul în care Sfânta Fecioară Maria, la 40 de zile de la Nașterea Pruncului Iisus, vine la Templul din Ierusalim, conform rânduielilor Vechiului Testament, pentru a-L închina Domnului (Ieșirea XIII, 12).

La Templu, Pruncul Iisus este întâmpinat de către Sfântul și Dreptul Simeon, aflat la o vârstă matusalemică, căruia Duhul Sfânt îi vestise că nu va muri până ce nu îl va vedea pe Hristos (Luca II, 26). Atunci, Sfântul Simeon rostește frumoasa rugăciune: "Acum slobozește pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel" (Luca 2, 29-32), și, totodată, îi profețește Sfintei Fecioare Maria suferința ei în Patimile lui Hristos.

Pruncul Iisus este întâmpinat la Templu și de către o femeie de 84 de ani, văduvă, Sfânta Proorociță Ana, care petrecea aici mult timp în post și în rugăciune. Aceasta "lăuda pe Dumnezeu și vorbea despre Prunc tuturor celor ce așteptau mântuire în Ierusalim" (Luca II, 38).

Prima atestare documentară a Întâmpinării Domnului se găsește în însemnările de călătorie ale pelerinei Egeria, care scrie că sărbătoarea se ținea prin anii 382-384, la Ierusalim, la 40 de zile de la Nașterea Domnului.

Vineri, pe 3 februarie, Biserica Ortodoxă îi cinstește pe Sfântul și Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu, împreună cu Sfânta Proorociță Ana, cele două persoane care, alături de Fecioara Maria și Dreptul Iosif, au luat parte la momentul Întâmpinării Domnului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 23 Decembrie 2016
Stire din Cultură-Educație : Ce e bine să facem de Crăciun
Sâmbătă, 05 Noiembrie 2016
Stire din Cultură-Educație : Tradiții  și obiceiuri  de Moșii  de toamnă
Sâmbătă, 24 Decembrie 2016
Stire din Social : ASTĂZI, Ajunul Crăciunului
Pagina a fost generata in 0.3341 secunde