Obiceiuri și tradiții de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil
Articole recomandate
Muzeul Marinei din Constanța va fi deschis în minivacanță
30 Aprilie 2024
În calendarul popular, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, pe care creștinii ortodocși îi prăznuiesc astăzi, sunt percepuți ca niște ființe divine, întotdeauna prezente în viața oamenilor, veghind din ceruri și, mai ales, de pe pământ, asupra muritorilor, arzându-le păcatele mărunte și având grijă ca sufletele lor să fie curățate de greșeală cu prilejul posturilor și rugându-se la Dumnezeu pentru ei.
În unele zone ale țării s-a păstrat tradiția ca în această zi finii să își viziteze nașii, dăruindu-le colaci.
Pe 8 noiembrie, de ziua Arhanghelilor, nu se lucrează, iar cei care nu se supun acestei interdicții vor avea parte de chin mare la vremea morții. Oamenii trebuie să meargă la biserică, să aprindă lumânări și să se roage pentru belșug și sănătate.
În zonele muntoase, în care Arhanghelii erau celebrați și ca patroni ai oilor, stăpânii acestor animale făceau o turtă mare din făină de porumb, numită "turta arieților" (arieții fiind berbecii despărțiți de oi), ce era considerată a fi purtătoare de fecunditate.
Această turtă se arunca în dimineața zilei de 8 noiembrie în târla oilor, odată cu slobozirea între oi a berbecilor. Daca turta cădea cu fața în sus era semn încurajator, de bucurie în rândul ciobanilor, considerându-se că în primăvară toate oile vor avea miei, iar dacă turta cădea cu fața în jos era mare supărare.
În folclorul românesc, se spune că Arhanghelii Mihail și Gavriil sunt păzitorii oamenilor de la naștere și până la moarte. Ei sunt asistenți la Judecata de Apoi, ard păcatele lumești și purifică conștiințele oamenilor.
În tradiția românească se crede că Arhanghelul Mihail poartă, uneori, cheile Raiului, dar și că este un luptător înfocat împotriva diavolilor. Adesea se alătură Sfântului Ilie, când acesta tună și trăsnește, sau orânduiește grindina cu tunul. Arhanghelul Mihail veghează bolnavii, la cap, când le este dat să moară, și la picioare, dacă le este sortit să mai trăiască.
De asemenea, în credințele populare Sfântul Mihail este și protectorul Lunii și al Soarelui și se spune că ori de câte ori diavolii încearcă să le fure de pe cer (eclipse), nu ezită să se lupte cu ei.
De ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil este bine să aprinzi o lumânare ca să ai "lumină" pe cealaltă lume.

Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 05 Noiembrie 2016
Joi, 13 Octombrie 2016
Sâmbătă, 27 August 2016
Sâmbătă, 06 August 2016
Sâmbătă, 25 Iunie 2016
Joi, 09 Iunie 2016
Miercuri, 07 Septembrie 2016
Sâmbătă, 13 August 2016
Marţi, 05 Iulie 2016