Cum stă județul Constanța cu pregătirea anului școlar

635
Cum stă județul Constanța cu pregătirea anului școlar - pregatireaanuluiscolar-1378835627.jpg

Articole de la același autor

Din cele 503 unități de învățământ câte numără județul Constanța, 78% au autorizații de funcționare, 14% sunt în curs de autorizare, iar 8% nu dețin această autorizație. 

Tot la capitolul statistici, prof. dr. Răducu Popescu, inspector școlar general, a enumerat și faptul că 97% din unități sunt împrejmuite, iar cu supraveghere video sunt dotate 288 de unități: "Ne propunem ca în anul școlar viitor să ne apropiem de 100%, pentru că astfel vom descuraja accesul neautorizat în curtea școlilor sau actele de altă natură".

"Vom suspenda din prima autorizația de funcționare"

La ora actuală, Direcția de Sănătate Publică desfășoară un control amplu pentru a vedea condițiile în care debutează noul an școlar.

"Nu vă ascund faptul că am început de ieri cu zona rurală și urmărim în primul rând să existe apă curentă, grupuri sanitare igienizate și folosibile, dotarea cu materiale de curățenie, precum și igienizarea claselor. Urmărim să nu existe tavane crăpate, care ar pune în pericol viața copiilor", a declarat dr. Constantin Dina, directorul DSP Constanța.

O parte din unități vor rămâne în continuare fără autorizații, respectiv o serie de grădinițe care au program și dimineața și după amiaza, dar legislația nu permite acestor unități să aibă și după amiaza program, deoarece programul didactic pre-școlar ar trebui să se desfășoare numai dimineața.

"În locurile în care vom descoperi că există autorizații și că managerul pe propria răspundere a semnat că îndeplinește toate condițiile necesare funcționării și constatăm că nu este așa, vom suspenda direct activitatea. Până la o nouă inspecție care va reuși să arate neregulile constatate. Iar în cazul celor 42 de unități care nu au depus nici până la această oră niciun fel de autorizare de funcționare, managerii acelor instituții trebuie să știe că se fac direct răspunzători dacă se va întâmpla ceva cu copiii", a declarat același interlocutor.

Rezultatele controlului le vom afla peste trei săptămâni, prilej cu care vom afla căror unități le-a fost suspendată autorizația sau care s-au mai autorizat între timp.

"Sperăm ca la întâlnirea noastră de peste trei săptămâni să nu fim nevoiți să anunțăm și schimbarea unor directori care nu și-au în-deplinit obligațiile de serviciu în pregătirea unităților școlare", a mai adăugat inspectorul școlar general.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.372 secunde