X
Cursuri suspendate la o școală din Tulcea. Tot dezinsecția e de vină…

Articole recomandate
Elevii constănțeni marchează ziua tuturor românilor la Muzeul de Istorie
28 Noiembrie 2023
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Tulcea a demarat o anchetă la Școala generală Neatârnarea din comuna Beidaud, după ce mai mulți elevi au acuzat la începutul săptămânii stări de rău după o acțiune de dezinfecție și dezinsecție efectuată la finalul săptămânii trecute. Din cei 61 de elevi ai școlii din sat, doi au fost internați la Spitalul Județean de Urgență din municipiul Tulcea de unde au fost transferați la o unitate din județul Constanța.
"Cei doi elevi, ambii în vârstă de 9 ani, au fost externați astăzi (miercuri, n.red.). Acum, împreună cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, ai primăriei comunei și ai firmei din orașul Babadag care a efectuat acțiunea de igienizare din școală, analizăm contractul încheiat, substanțele și modul în care acestea au fost folosite", a menționat, pentru Agerpres, inspectorul general al ISJ, Viorica Pavel.
Potrivit sursei citate, cursurile suspendate luni, 27 ianuarie, de conducerea școlii vor fi reluate joi, 30 ianuarie.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 29 Ianuarie 2020
Miercuri, 29 Ianuarie 2020
Miercuri, 29 Ianuarie 2020
Miercuri, 29 Ianuarie 2020
Marţi, 28 Ianuarie 2020