„Degețica” invită, din nou, copiii la teatru

119
„Degețica” invită, din nou, copiii la teatru - degetica-1622480924.jpg

Articole de la același autor

„Degețica” le dă, din nou, întâlnire, celor mici, la Teatrul de Copii și Tineret „Căluțul de mare”. Când? Sâmbătă, 5 iunie, de la ora 12.00. Spectacolul, plin de lumină, culoare și rafinament artistic, a cărui dramatizare și regie sunt semnate de binecunoscutul regizor Toma Hogea, prezintă povestea faimosului personaj al lui Andersen, într-o variantă candidă și plină de voie bună, spre deliciul micilor și marilor spectatori.

Decorul rafinat, lucrat cu multă migală și profesionalism de scenograful Mihai Pastramagiu, îi va purta pe micuți într-o lume magică, plină de sensibilitate. Actorii ce dau viață personajelor spectacolului sunt: Rovena Paraschivoi, Tiberiu Roșu, Claudia Zaharia, Arina Cojocaru, Clara Ghiuvelechian, Grațian Prisacariu, Daniela Vlad, Ion Ciolan, Daniel Minciună. Piesa este recomandată copilașilor cu vârsta de peste trei ani.

Muzica spectacolului, plină de suspans, și deosebit de emoționantă, poartă semnătura compozitorului Tibor Cari, iar efectele vizuale și lumina piesei aparțin light designer-ului Adrian Buliga, în timp ce coregrafia este realizată de Geta Răvdan Huncanu. Astfel, pe parcursul unei ore, alături de Mărunțica, cei mici se vor întâlni cu multe alte personaje cum ar fi Căluțul năzdrăvan, sufletist și milos, femeia cea harnică, bună la suflet, care își dorea un copil, Zâna cea bună, Cloanța cea vicleană, Fluturașul pasionat de dulceață, Broscoiul, Lupul și Vântul.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4325 secunde