Infracțiunile de mediu, în atenția Ministerului Justiției

229
Infracțiunile de mediu, în atenția Ministerului Justiției - mediujustitiestelianion-1622480745.jpg
Ministerul Justiției are în vedere luarea de măsuri pentru eficientizarea și specializarea urmăririi penale pentru combaterea infracționalității de mediu. Ministrul Justiției, Stelian Ion, a organizat o întâlnire de lucru la care au participat reprezentanți ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ai Direcției Naționale Anticorupție, DIICOT, Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Mediului, Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare și Administrației Naționale Apele Române, dar și ai organizațiilor de mediu.

„Sunt recunoscător pentru participarea amplă a reprezentanților din arcul guvernamental, autoritatea judecătorească și societatea civilă. Întâlnirea de astăzi demonstrează angajamentul participanților de a construi împreună un viitor verde. Am decis să constituim un grup de lucru interinstituțional care se va ocupa de modificările relevante privind organizarea și competențele în materia infracționalității de mediu ale Ministerului Public. Acest format va fi coordonat de Ministerul Justiției. Aștept cu interes să vedem rezultatele acestui demers”, a declarat Stelian Ion, ministrul Justiției.

Printre aspectele discutate s-a numărat și posibilitatea ca la nivelul Direcției Naționale Anticorupție să fie realizată o secție specializată în combaterea infracțiunilor de mediu, care să cerceteze faptele de o gravitate mare, cu consecințe economice grave sau care presupun grupuri infracționale organizate. De asemenea, s-a pus pe tapet și necesitatea creării unei rețele de procurori și polițiști judiciari specializați în aceste infracțiuni.

Reamintim că, după ani buni în care s-a atras atenția asupra distrugerii pădurilor, o altă problemă de mediu este adusă în atenția opiniei publice: importul de deșeuri neconforme, iar autoritățile atrag atenția că dezvoltarea fenomenului va transforma România în groapa de gunoi a lumii. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3169 secunde