Dr. Florin Iordănoaia le aduce vești bune viitorilor cadeți UMC

683
4
Dr. Florin Iordănoaia le aduce vești bune viitorilor cadeți UMC - floriniordanoaia7-1421681569.jpg

Articole de la același autor

La finele săptămânii trecute, dr. Florin Iordănoaia, șef de lucrări universitare la Universitatea Maritimă din Constanța, Facultatea de Navigație, a avut prima întâlnire cu conducerea Asociației Naționale a Agențiilor de Crewing din România, la care au participat Florin Urziceanu, președinte, și Valeriu Raicu, vicepreședinte.

După cum am fost informați, în cadrul întâlnirii s-a discutat despre situația cadeților și absolvenților din UMC, dar și despre dezvoltarea activităților în parteneriat cu ANACR și prezentarea unor propuneri cadru de lucru în comun. De asemenea, s-a dezbătut organizarea și coordonarea în comun a unei chestionări privind satisfacția anga-jatorilor, referitoare la cadeți și ab-solvenți, coordonarea căutării de fonduri pentru a susține cadeții români, pentru efectuarea practicii, dar și efectuarea unui studiu privind situația cadeților, răspunzând la întrebarea: câți sunt angajați la companiile de navigație maritime și care este orientarea lor pro-fesională. Studiul va reflecta situația ultimilor cinci ani.

Un alt studiu va avea ca obiectiv eficiența programelor de învățământ, față de cerințele armatorilor, dar și o analiză cantitativă și calitativă referitoare la situația "Universitate sau Colegiu Nautic".

"Aceste discuții și propuneri nu angajează în niciun fel UMC, ca instituție publică de stat, nu se bazează pe fonduri de la UMC, dar urmăresc interesele comune ale studenților și absolvenților.

La programul activităților ANACR din acest an pot să participe toți cei care doresc, oricine din UMC. Am cerut în mod special președintelui ANACR să invite la discuții și activități pe toți acei colegi care vor dori să candideze la funcțiile de conducere din UMC, fără niciun fel de discriminare, fără să se creeze animozități", a mai precizat ș.l.dr. Florin Iordănoaia.

Așa cum am făcut public în edițiile anterioare "Cuget Liber", dr. Iordănoaia și-a făcut publică intenția de a candida la funcția de rector la UMC la alegerile de anul viitor și după cum se poate observa deja acționează pentru a demonstra că dorește binele absolvenților acestei instituții universitare constănțene.

Comentează știrea

miniciman
20 ianuarie 2015
simpozion de socializare

si vestea buna pentru viitorii cadeti care este?Totul este la nivel discutii de...socializare la un suc si o grisina.Concretul exista?,Dupa stiu stiu in marina, realitatea,concretul si nicidecum shueta fac ca un vapor sa navige in siguranta.Pai am inteles ca acasta institutie are parteneriate cu alte tari si iata ca isi face probleme cu cadetii si conducatorii de skayjeturi si lotca pescareasca.

Popeye marinarul
20 ianuarie 2015
Secretul titlului

Cum unde e vestea buna? E in articol dar e mai greu de gasit. Citeste cu atentie titlul. Se spune despre VIITORII cadeti. Ce inseamna asta? Destul de ambiguu, dar probabil se refera la cei care acum sunt clasa a 8-a sau a 9-a.

Răspuns la: simpozion de socializare
Adăugat de : miniciman, 20 ianuarie 2015
si vestea buna pentru viitorii cadeti care este?Totul este la nivel discutii de...socializare la un suc si o grisina.Concretul exista?,Dupa stiu stiu...
Maria
20 ianuarie 2015

Noutate absoluta, doar acum! Oferta este acum un fenomen, pentru ca tot mai multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

EscorteDinRomania.ro
24 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6021 secunde