Elevii Colegiului "Mircea" sunt ași la limba germană

849

Articole de la același autor

Ieri, în amfiteatrul Coriolan al Colegiului Național "Mircea cel Bătrân", profesor Dieter Jaeschke, reprezentant al Ministerului Educației - Germania, a acordat, în premieră, diplomele pentru două atestate de limba germană. 


Cei 28 de elevi ai Colegiului "Mircea", majoritatea de la clasa a XII-a C cu profil bilingv germană, au primit diplomele pentru atestatul "Das Deutsche Sprachdiplom - Stufe II" (Diploma de limba ger-mană - nivel avansat). Acest atestat a fost susținut de elevii mir- ciști în două etape, în fața unei comisii formate din profesorii Dieter Jaeschke (șef de comisie), Laurențiu Diamandi și Cora Târhoacă (examinatori) și Astrid Neemann (asistent). 


În luna decembrie a anului trecut, au susținut trei probe scrise (înțelegere după text, înțelegere după auz și argumentare), iar proba orală, la finele lunii ianuarie. A doua parte a probei orale a constat din susținerea unui proiect care trebuia să certifice capacitatea elevului de a cerceta și prezenta din diferite perspective o temă din spațiul cultural de limbă germană cu ajutorul mijloacelor moderne: laptop, video-proiector, retroproiector, flip-chart, etc. 


Eleva Miruna Mocanu a ales ca temă pentru proiectul său "Influența mass-media asupra culturii" și ne-a declarat că, în urma cercetărilor sale, a descoperit că timpul petrecut excesiv în fața calculatorului sau internetului, în căutare de știri senzaționale, grevează cultura indivi-duală. Întrebată unde și-ar dori să studieze, a afirmat că vrea să urmeze Dreptul la o universitate din Olanda. 


De altfel, după cum ne declara, ieri, prof. Laurențiu Diamandi, mulți dintre acești absolvenți aleg ulterior studiul la o instituție de învățământ superior din Germania, Austria ori Elveția sau o secție cu predare în limba germană din cadrul ASE sau al Politehnicii din București și Cluj. 


Ținând cont de faptul că Astrid Neemann a venit anul acesta special din Germania să predea mirciștilor, am dorit să aflăm de la reprezentantul Ministerului german al Educației dacă mai există la nivel național asemenea situații. 


"În România, activează 36 de profesori nativi de limba germană, ceea ce este foarte mult comparativ cu alte țări. Avem programul DSD în peste 60 de țări din lume, România fiind cel mai înalt centru, pentru că avem 44 de școli DSD și 36 de profesori care activează în acestea. Învățarea limbii germane în țara dvs. are o foarte lungă tradiție, iar prin acest program dorim să prezentăm Germania ca pe un loc atractiv pentru a urma o universitate. În afară de aceasta, există 60 de secții cu predare în limba germană la universități din România", ne-a declarat, ieri, prof. Dieter Jaeschke. 


Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" este singurul liceu din sud-estul țării acreditat de Ministerul Educației și Culturii Republicii Federale Germania să găzduiască acest examen de limbă germană. 


Celor 28 de liceeni li s-au alăturat la festivitatea de ieri și 40 de elevi din clasele a VII-a ale colegiului care au primit diplomele de absolvire a atestatului "Examenul Central de Limba Germană - nivel A2", tot un examen de atestare al cunoștințelor de limba germană al Ministerului Educației Germania. Acest examen precede alt test în premieră pe care îl vor susține elevii mirciști în clasa a VIII-a: "Das Deutsche Sprachdiplom - Stufe I" (Diploma de limba germană - nivel de bază). 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.141 secunde