Concurs Fără versus între teatru și realitate

Casa de Cultură a Sindicatelor a găzduit, în week-end, spectacolul "8pt n9uă 89… fierbinte după ´89", în regia Anei Mărgineanu, pe texte de Ștefan Caraman, Peca Ștefan, Petre Barbu, Paul Cilianu și Călin Blaga.
Cu o distribuție interesantă: Cristi Iacob, Maria Ploae, Coca Bloos, Gheorghe Visu, Isabela Neamțu și Cristian Radu, spectacolul a prezentat, în mod neconvențional, cu umor și cinism, o parte a realității contemporane.
Coca Bloos a bătut gongul printr-un sondaj aplicat pe spectatori, întrebându-i care au fost motivele pentru care au venit la teatru. Răspunsurile au venit spontan și amuzant: "din greșeală", "de plăcere", "pentru distribuție", "pentru a ieși din cotidian". La finalul discuțiilor, s-a ajuns la concluzia că motivația principală rezidă într-o "compli-citate sexuală reprimată".
Contactul direct cu publicul, realizat prin schimburile alternante de lumină de pe actori pe spectatori, invitația la dialog care, așa cum ne-a mărturisit Isabela Neamțu, "merge de fiecare dată", au legitimat ideea întrepătrunderii teatrului cu realitatea.
Punctul forte al spectacolului este reprezentat, cu certitudine, de utilizarea din plin a simbolurilor: harta României de pe chiloții unei Marilyn Monroe cu identitate reprimată, microfoanele colorate în roșu, galben și albastru, la fel ca și baticul purtat de Coca Bloos. Regizoarea insistă, de asemenea, pe ideea de familie, punctând elementele-cheie care compun un clișeu al spațiului intim: soț alcoolic, tată decrepit, mamă iubitoare, soție frustrată, copil rebel, dar, la nevoie, săritor.
În continuare, sunt folosite alte planuri pentru a schematiza tranziția românească: politicanul corupt, care își reorientează afacerile spre zone mai retrase, pentru că în capitală nu se mai întâmplă mare lucru sau confuzia provocată de dispariția cozilor la carne și de supradoza de produse de acest gen. O obsesie profund asumată atât de actori, cât și de public, este aceea a implicării teatrului în realitate. Demascând "secretele" de regie, Coca Bloos arată "pe text" ce va spune în continuare, creându-se, astfel, puntea de legătura între actor și spectator, între realitate și ficțional, în timp ce Isabela Neamțu continuă construcția acestei legături ținând un moment de reculegere pentru lipsa de erecție a unui spectator.
Deși spectacolul a fost creat pentru locuri restrânse din punct de vedere al spațiului, actorii au reușit să se impună din punct de vedere acustic și interpretativ, aducând un tip nou de teatru în peisajul cultural constănțean.