Duminică, 10 iulie, în transmisiune directă la TVR1

Festivalul "Mamaia Copiilor" își desemnează câștigătorii

1179

În acest week-end, cea de-a XI-a ediție a Festivalului "Mamaia Copiilor", care se desfășoară pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța, își va desemna câștigătorii. Nu dorim să ne erijăm în specialiști muzicologi, dar putem afirma că pentru juriul acestei ediții misiunea este foarte dificilă, foarte mulți participanți de la cele patru grupe de vârstă dovedind reale talente artistice. Motiv pentru care au și fost aplaudați îndelung de spectatorii impresionați de prestația lor.
De remarcat, de asemenea, excelenta ilustrație coregrafică asigurată de Grupul "Arlechino" al Palatului Copiilor din Cluj Napoca, condus de coregrafa Tatiana Cignolini.
Juriul Național al ediției din acest an este prezidat de criticul muzical Smaranda Oțeanu Bunea - director fondator al Operei Comice pentru Copii, din București, alături de Olimpia Urs - consilier superior, reprezentantă a Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, Cătălina Chendea - reprezentantă a Ministerului Educației și Cercetării, Dumitru Lupu - compozitor, Adrian Ordean - compozitor, Dan Manoliu - realizator TV, reprezentant al Societății Române de Televiziune, Marian Stere - redactor Radio România Internațional, Demeter Andras - actor, președinte al Societății Române de Radiodifu-ziune și interpreta Corina Chiriac.
A treia seară de festival va debuta cu secțiunea Interpretare grupuri mici, la care este înscrisă și o trupă din Năvodari - "Armonia", ce va interpreta două piese: "Balada fântânarului", pe muzică de Daris Mangal și textul marelui Nichita Stănescu, iar cea de-a doua "Te întreb pe tine, soare", muzică Nicolae Covaci, text Victor Cârcu.
Urmează secțiunea creație, cu cele trei subdiviziuni: muzică pentru copii mici, pentru copii școlari și pentru adolescenți.
Dacă serile de concurs de joi și vineri au fost transmise în direct pe TVR3, de data aceasta, adică sâmbătă, 9 iulie, și duminică, 10 iulie, Televiziunea Română va transmite evenimentul în direct pe postul națio-nal TVR1, urmând ca săptămâna viitoare să fie preluat pe TVR Internațional.
Spectacolele încep la ora 21, iar accesul în sală este permis până la ora 20.45. Prețul unui bilet este de 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8861 secunde