Grădinițe noi, în cadrul Proiectului Reforma Educației Timpurii în România

322
Grădinițe noi, în cadrul Proiectului Reforma Educației Timpurii în România - gradinite-1516983784.jpg

Articole de la același autor

40 de grădinițe au fost finalizate și date în folosință, în anul 2017, în cadrul Proiectului Reforma Educației Timpurii în România (PRET), derulat de Ministerul Educației Naționale prin Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare (UMPMRSU). Acestea se adaugă celor 130 de grădinițe construite în perioada 2013 - 2016. Conform acordului de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), în valoare de 80,75 milioane Euro, finanțarea se acordă pentru construirea de grădinițe cu program normal cu 2, 3 și 4 săli/grupă.

Potrivit reprezentanților Ministerului Educației, în acest moment, alte 47 de unități de învățământ preșcolar se află în diverse stadii de execuție, termenul de finalizare estimat fiind 2018. Tot în acest an, UMPMRSU va lansa procedura de achiziție a lucrărilor de execuție pentru încă 156 de grădinițe. În vederea demarării și/sau finalizării acestor obiective de investiții, Ministerul Educației Naționale mizează în mod nemijlocit pe sprijinul și implicarea autorităților locale, esențiale pentru buna derulare a proiectului.

Proiectul privind Reforma Educației Timpurii (P.R.E.T.), cofinanțat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și Guvernul României, are ca obiective principale construirea a 380 de grădinițe noi și dotarea lor cu mobilier. Data de finalizare este 31 decembrie 2019, cu posibilitate de prelungire. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4458 secunde