"În Țara lui Făt-Frumos", la împlinirea celor 35 de ani ai Școlii "Adrian Rădulescu"

286

Articole recomandate

La Școala Gimnazială "Adrian V. Rădulescu" din Murfatlar, week-end-ul trecut a coincis cu festivitatea de încheiere a proiectului național "În Țara lui Făt-Frumos", coordonat de prof. Daniela Neț, prof. Daniela Păscălin, prof. Gafia Popa, prof. Paula Stamat, aflat la cea de-a treia ediție, dar și un spectacol aniversar dedicat celor 35 de ani de educație și dăruire.

Acest proiect-concurs a atras și a stimulat interesul elevilor pentru lectură, dezvoltând în același timp potențialul lor creativ și imaginația cultural artistică. Numărul participanților a crescut față de anul trecut de la 557 la 673 de elevi din 63 de unități școlare și 150 de cadre didactice. Au participat elevi din 17 județe, fapt ce dovedește că încă se mai citesc basme, că există speranța în triumful binelui, al frumosului, al adevărului.

Jurizarea lucrărilor aflate în concurs s-a realizat de către profesori de la Universitatea "Ovidius" Constanța - Facultatea de Arte, School of Music, Casa Corpului Didactic, Palatul Copiilor din Constanța, Liceul Teoretic Murfatlar, Școala Gimnazială nr. 1 Ciocârlia de Jos.

La festivitate, au fost prezenți câștigătorii trofeului concursului, trupa "Medieville" de la Școala nr. 29 "Mihai Viteazu" Constanța, elevi premiați și profesorii lor coordonatori de la școli implicate în concurs, elevi și părinți ai școlii-gazdă. Atmosfera a fost de poveste: copii costumați în personaje din basme, târg cu prăjituri delicioase organizat cu ajutorul părinților, face-painting. Publicul i-a aplaudat la scenă deschisă pe Motanul Încălțat, Scufița Roșie, Degețica, Ursul păcălit de vulpe, Albă-ca Zăpada, prinți și prințese.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4515 secunde