Pe principiul "resursa financiară urmează elevul"

Instituțiile de învățământ vor fi clasificate

552
Școlile vor fi evaluate pe baza a două mari criterii: incluziune și performanță. După evaluare ele vor fi clasificate pe cinci niveluri: "Excelent", "Foarte bun", "Bun", "Satisfăcător" și "Nesatisfăcător". Instituțiile de învățământ performante vor fi premiate, iar cele "nesatisfăcătoare" vor putea fi desființate, potrivit proiectului Legii Educației Naționale.
"Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului finanțează anual, prin bugetul programelor naționale, competiții între școli care se bazează pe evaluarea instituțională a fiecărei unități de învățământ după două axe majore: incluziune și performanță. Sunt premiate substanțial atât școlile cu excelență în incluziune, cât și cele cu excelență în performanță, publice sau private. Școlile care obțin calificativul «Satisfăcător» sau «Nesatisfăcător» se supun monitorizării în vederea corecției sau se desființează, fără a afecta în niciun fel interesul elevilor", se arată în noul proiect de lege privind educația națională.
Școlile vor desemna, în baza unei metodologii specifice, "Profesorul anului", ca semn al excelenței în predare. La nivel județean și național va fi desemnat "Profesorul anului" pentru fiecare disciplină din planul de învățământ. Excelența în predare va fi recompensată finan-ciar, prin programul național de stimulare a excelenței didactice.
De asemenea, finanțarea acordată unităților de învățământ se va face după principiul "resursa financiară urmează elevul", în baza căruia alocația bugetară aferentă unui elev sau preșcolar se transferă la unitatea de învățământ la care acesta învață. Astfel, în momentul în care un elev părăsește o unitate de învățământ în favoarea alteia, prima școală pierde și finanțarea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5885 secunde