Pe 7 ianuarie, în calendarul ortodox este Soborul Sfântului Ioan Botezătorul sau Sfântul Ion. Este ziua în care îl cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos în râul Iordan.
Cu acest prilej, Iisus s-a făcut cunoscut oamenilor, la 30 de ani, vârstă pe care evreii o consideră a maturităţii.
Marți, 7 ianuarie, de sărbătoarea Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, de la ora 8.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Constanța (zona Carrefour Brătianu).
Tradiţii şi obiceiuri de Sf. Ion
Ziua de Sfântul Ion, cunoscută în popor sub numele de „Sânt-Ion”, reprezintă încheierea Sărbătorilor de Iarnă deschise la Sfântul Nicolae. Sărbătoarea mai este cunoscută şi sub numele de „Înaintemergătorul Domnului” sau „Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”. Se spune că în dimineaţa zilei de Sfântul Ioan Botezătorul (Sfântul Ion), fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi ferit de boli în timpul anului. Conform tradiţiei populare, se spune că după Sfântul Ion se botează gerul, adică se înmoaie frigul şi temperaturile încep să crească. Sfântul Ion este considerat protectorul pruncilor. Cei care ţin sărbătoarea speră să aibă copii sănătoşi, fără malformaţii.
Se spune că această zi e una a bucuriei, iar cine nu se veseleşte în această zi va fi trist tot anul. Cei care serbează această zi speră ca gospodăriile lor să fie ferite de foc şi de fiarele sălbatice.
În această zi există în anumite zone obiceiul numit „Iordănitul femeilor”. Acesta este, de fapt, o petrecere a nevestelor, care se adună la o gazdă, unde aduce fiecare alimente şi băutură, apoi petrec până dimineaţa, spunând că se „iordănesc”. Un alt obicei întâlnit în ziua de Sfântul Ion este „Iordăneala”, care este un fel de colind. Mai mulţi tineri care au luat de la preot, în ajunul Sfântului Ioan, agheasmă de la Bobotează, merg în dimineaţa zilei de Sfântul Ioan la biserică şi după terminarea slujbei stropesc fiecare om care le iese în cale, apoi îl urează. Oamenii „iordăniţi” trebuie să-i răsplătească pe urători cu bani, cu care seara chefuiesc.
Dintre românce, peste 300.000 poartă numele Ioana şi 140.000 pe cel de Ionela. Peste 11.000 se numesc Nela şi peste 6.000 poartă numele Ionelia. În privinţa bărbaţilor, peste 400.000 poartă numele Ion, peste 500.000 pe cel de Ioan, iar peste 320.000 se numesc Ionuţ. Sunt aproximativ 145.000 de români care se numesc Ionel şi peste 26.000 ce se numesc Nelu sau Ionică.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.