La Universitatea "Ovidius" nu sunt cazuri flagrante de nepotism

669
La Universitatea
Viitorul cod al Educației atacă nepotismul universitar, dar în foarte mică măsură. Ministerul Educației vrea ca funcțiile de conducere dintr-o universitate să nu mai fie ocupate de două persoane care sunt în același timp soț și soție sau tată și fiu. În schimb, nepoții, frații, cumnatele sau finii vor putea lucra în continuare cot la cot, ocupând chiar funcții de conducere în aceeași universitate.
Conform unui raport al Coaliției pentru Universități Curate (CUC), nepotismul a îmbolnăvit peste 40 de universități din țară, iar posturile scoase la concurs sunt "cu dedicație", dar beneficiază de acoperire legală.
Conform Raportului de evaluare a integrității Universității "Ovidius", pus la dispoziție de Coaliția pentru Universități Curate, la capitolul 3. Calitatea guvernanței, respectiv Indicatorul 3.2. intitulat Nepotism, specifică: "există cazuri, câteva la nivel de conducere (domnul și doamna Cojoc, prorector, respectiv prodecan al Facultății de Istorie și Științe Politice), dar situația nu este atât de gravă ca în alte centre universitare și, în plus, datorită lipsei unei liste a cadrelor didactice, e greu de surprins în detaliu".
Conform declarației Andrei Dușu, coordonator CUC "principala dificultate întâlnită în cadrul procesului de evaluare a Universității constănțene, conform celor afirmate de colegii mei, a fost lipsa de colaborare din partea foarte multor interlocutori din cadrul instituției din Constanța, de la conducere până la studenți, coroborată cu caracterul lacunar al informațiilor de pe site. Această atitudine a impietat munca evaluatorilor și ridică serioase semne de întrebare privind gradul de transparență și corectitudine al Universității".

La SNSPA – 30%
sunt rude
De exemplu, la Universitatea din București sunt peste o sută de clanuri de familie, iar alte cincisprezece regăsim la Universitatea Politehnica. Tot în Capitală, la Universitatea de Științe Agronomice și Medicina Veterinară, la Universitatea de Medicină și Farmacie sau la SNSPA, 30% din angajați sunt rude.
Situația se repetă în aproape toată țara. Spre exemplu, la Universitatea "Eftimie Murgu" din Reșita, Universitatea "Constantin Brâncuși" din Târgu Jiu sau la Universitatea din Craiova. Acolo, foarte multe rude de gradul I sau II, de la fii și fiice și până la verișoare și nepoți au fost angajate în structuri conduse de părinții lor, care ocupă funcții de decizie la nivelul rectoratului, decanatelor și catedrelor. Aceeași situație, de altfel, și la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu.
Raportul identifică și câteva universități unde nu se predă nepotismul. De exemplu, Aca-demia Națională de Educație Fizică și Sport din București. Una dintre concluziile raportului este că nepotismul ridică semne de întrebare cu privire la obiectivitatea promovărilor și a evaluărilor colegiale. Acolo unde unul dintre membrii familiei ocupă o funcție de conducere, aceasta poate afecta negativ inclusiv distribuția normelor didactice și, implicit, a veniturilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 10 August 2009
Stire din Cultură-Educație : La mulți ani, Eugen Mazilu!
Sâmbătă, 08 August 2009
Stire din Cultură-Educație : "Acuz intelectualii din Constanța!" (II)
Pagina a fost generata in 1.7945 secunde