La Slatina, s-a desfășurat cea de-a XX-a Olimpiadă Balcanică de Matematică pentru Juniori.
Conform rezultatelor finale făcute publice pe site-ul Societății de Științe Mate-matice din România, elevii români din prima echipă au obținut două medalii de aur: Denis Chiriță (33 de puncte) și George Adrian Picu (33 de puncte) și patru medalii de argint: Edis Memiș, elev al Liceului Teoretic "Traian" (31 de puncte), Ioan - Andrei Nicolae (31 de puncte), Alexandra Timofte (31 de puncte) și Nguyen Tran Bach (23 de puncte).
În clasamentul neoficial pe țări, România este pe primul loc, înaintea Turciei, Bulgariei și României B.
La ediția din acest an a OBMJ au participat elevi din 11 țări balcanice - Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cipru, Grecia, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, Serbia, Turcia, România - și opt țări invitate - Kazahstan, Indonezia, Turkmenistan, Arabia Saudită, Filipine, Franța, Azerbaidjan, Tadjikistan.