Mari personalități! Plachete comemorative pe imobilele din Constanța

353

Articole de la același autor

Nouă plachete în memoria unor mari artiști, oameni de cultură sau medici remarcabili au fost montate, astăzi, în mai multe zone din Constanța, chiar pe fațadele imobilelor în care au locuit. Acțiunea, organizată de Primăria municipiului Constanța și Comunitatea Elenă "Elpis" Constanța, a avut loc în prezența urmașilor sau prietenilor acestor mari personalități.

Dan Spătaru, Oleg Danovski, Demostene Tranulis, Cella Serghi, Gheorghe Murea, Marin Ionescu Dobrogianu, Mihail Kogălniceanu, Ion Bănescu și Alexandru Pesamosca au, de astăzi, plachete comemorative în semn de respect și recunoaștere a contribuției importante în domeniile în care s-au făcut remarcați. 


În curând, și alte figuri marcante care s-au născut sau au locuit în Constanța, cum ar fi Ilarion Ciobanu, Anghel Saligny sau Hortensia Papadat Bengescu, vor fi omagiate prin astfel de plachete comemorative.

"Este o idee foarte frumoasă. Aici este locul în care familia mea și cu mine ne-am început aventura, într-un loc fix ca sa spun așa, pentru că părinții mei au venit aici în anul 1978, iar în 1982, în primăvară, a fost momentul în care am intrat toți trei în acel apartament de la etajul 2", își amintește cu emoție Oleg Danovski, fiul celebrului dansator și coregraf, fondatorul Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" din Constanța. 


"Este o inițiativă lăudabilă, e bine că nu se uită valorile naționale și felicit primăria și comunitatea elenă pentru acest mare gest", a declarat Dumitru Galani, bunul prieten al regretatului Dan Spătaru.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4036 secunde