Mărturie arhivistică asupra unor realităţi din Dobrogea la 1878

Duminică, 15 Noiembrie 2020
596
Parte integrantă a etnogenezei româneşti, Dobrogea a făcut parte timp de peste patru veacuri şi jumătate din Imperiul Otoman, reintegrarea ei la Statul Român, la 14 noiembrie 1878, făcându-se în urma victoriosului război dus de Rusia şi România împotriva crepuscularului imperiu al padişahilor - într-un context internaţional favorabil clădirii de state independente.

În condiţiile declanşării ostilităţilor împotriva otomanilor, fireşte că datele se schimbă. Acum, în mod explicit, românii dobrogeni îşi exprimă dorinţa de reîntrupare la Statul Român, şi chiar dacă nu s-au păstrat documentele originale în acest sens, mărturiile de epocă sunt irefutabile. Astfel, în şedinţa Senatului din 29 noiembrie 1877, Petre P. Carp arăta că „sunt prin Dobrogea subscrieri pentru a se alipi pe lângă România”, iar capul Statului în acea vreme, Domnitorul Carol I atesta şi el, în iulie 1878, că „populaţia de acolo (din Dobrogea) se simte foarte fericită să fie unită cu România şi mi-a trimis adrese numeroase” (nepăstrate în arhive, din păcate).

Nu mai puţin relevant este şi raportul colonelului Ioan Murgescu, membru al Comisiei de experţi trimisă de Guvernul român în Dobrogea, în care se arăta Bucurescilor, la începutul anului 1878, că „toate populaţiunile române, grece, turce şi tătare aşteaptă cu nerăbdare ocupaţiunea Dobrogei de către români din toate locurile unde am fost mi-au mărturisit că se găsesc fericiţi că Dobrogea şi Mangalia s-au dat României”.

Penuria de documente este sesizată de către cercetătorii români

Penuria de documente circumstanţiate anilor 1877-1878 este constatată ca atare de către cercetătorii români. De aceea, fiecare nouă descoperire se cuvine popularizată. O cercetare arhivistică de la finele anilor ’80 m-a pus în faţa unei astfel de descoperiri (semnalată la vremea respectivă în paginile revistei „Tomis”) - patru file, scrise cu cerneală albastră şi neagră, depistate în Fondul Brătianu al Bibliotecii Naţionale. Parcurgerea lui ne indică un autor ce nu stăpâneşte lejer normele ortografice şi regulile gramaticale. Ne aflăm, în fapt, în faţa unui tipic raport informativ înaintat - credem - preşedintelui Consiliului de Miniştri Ion C. Brătianu, în toamna anului 1878, de o persoană care îşi încheie succinta informare cu „Sântu al Vostru fidel, M.P. Marcovis”.

Importanţa depistatului document - într-un fond arhivistic încă nesistematizat la acea dată, care poate oferi şi alte surprize cercetătorilor meticuloşi - este deosebită şi ea rezidă nu doar în raritatea acestui soi de mărturie, ci şi în substanţa informaţiilor conţinute. Deşi este intitulat „Situaţiunea Dobrogei, numai oraşele, Tultcha, districtu Sulina, oraşu şi districtu Babadag Isaccia şi Măcin districţilor” (sic! toate extrasele din document sunt redate în grafia originală) - raportul înmagazinează informaţii istorice ce pot fi generalizate pentru întreg spaţiul transdunărean, constituind o radiografiere a situaţiei Dobrogei în vara şi toamna anului 1878: sunt relevate relaţiile dintre populaţiile regiunii, agresivitatea bulgarilor (încurajată sau tolerată de către administraţia militară rusă), speranţele turcilor ca Beiu Carlo să integreze cât mai grabnic Dobrogea României.

Câteva luni, doar, mai târziu, la 14 noiembrie 1878, speranţele interlocutorilor autorilor acestui periplu, cu scop de informare al Guvernului român, se vor împlini intrarea autorităţilor şi armatei române în Dobrogea avea să se facă într-o atmosferă de veritabilă sărbătoare „posesiunea vechilor noştri Domni” - cum se spunea în Înalt Ordinul de zi către Armată al Domnitorului Carol I („Beiu Carlo”) revenind pentru totdeauna în fruntariile naturale şi istorice ale Statului Român.



Prof. univ. dr. Stoica LASCU



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2206 secunde