14 noiembrie, zi istorică. „Dobrogea venea din alt spațiu de civilizație”

786
14 noiembrie, zi istorică. „Dobrogea venea din alt spațiu de civilizație” - emanuelplopeanu1-1605294037.jpg

Articole recomandate

La data de 14 noiembrie, sărbătorim Ziua Dobrogei, moment extrem de important pentru români, când, în anul 1878 Dobrogea a revenit la teritoriul național. Unirea Dobrogei cu România a avut loc în urma Războiului de Independență din 1877-1878 și consfințită prin Tratatul de la Berlin din 13 iulie 1878. Despre această zi istorică, ne va vorbi în materialul ce urmează conf. univ. dr. Emanuel Plopeanu.

Semnificația zilei de 14 noiembrie este similară cu semnificația celorlalte date fundamentale din procesul constituirii statului român modern: 24 ianuarie, 27 martie, 28 noiembrie, 1 decembrie. Chiar dacă rezonanța ei este mult mai mică, la nivel național, integrarea Dobrogei la România este, în fapt, cel de-al doilea moment din cadrul procesului mai sus menționat, la numai două decenii de la Unirea Principatelor, urmare a efortului militar al României, în campania din Balcani, dar și a unui context internațional favorabil, început cu Războiul Crimeii și terminat cu anul 1918, conjunctură ce nu se va mai repeta decât la începutul anilor 2000.

La 14 noiembrie 1878, principele Carol I a dat citire unei proclamații, adresată dobrogenilor, în care se afirma: „voi de acum atârnați de un Stat, unde nu voința arbitrară, ci numai legea dezbătută și încuviințată de Națiune hotărăște și cârmuiește. Cele mai sfinte și mai scumpe bunuri ale omenirii, viața, onoarea și proprietatea, sunt puse sub scutul unei Constituții pe care ne-o râvnesc multe națiuni noastre și nimeni nu le va putea lovi fără a-și primi legitima pedeapsă[...] Locuitori musulmani! Dreptatea României nu cunoaște deosebire de neam și de religiune! Credința voastră, familia voastră vor fi apărate deopotrivă ca și ale creștinilor. Afacerile religiunii și ale familiei vor fi pentru voi încredințate apărării muftiilor și judecătorilor aleși din neamul și legea voastră [....] Și creștini și musulmani, primiți dar cu încredere autoritățile române, ele vin cu anume însărcinare de a pune capăt dureroaselor încercări prin care ați trecut, de a vindeca rănile războiului, de a apăra persoana, averea și interesele voastre legiuite, în sfârșit, de a vă dezvolta buna stare morală și materială. În curând, provincia voastră, pe cale constituțională, va primi o organizațiune definitivă, care va ține seamă de trebuințele și moravurile voastre, care va așeza pe temelii statornice poziția voastră cetățenească. Până atunci, autoritățile române au ca întâia îndatorire de a cerceta și îndestula trebuințele voastre, de a îngriji bunul vostru trai, de a vă face a iubi țara la a cărei soartă acum este lipită și soarta voastră”.



Ce mesaj transmite proclamația românilor

Într-o lume aflată în căutare accelerată a unor sensuri, poate că este indicată revenirea la documentele fundamentale. Proclamația (din care, intenționat, au fost redate ample pasaje) ne trimite la filosofia liberalismului clasic, pe care o regăsim în alte documente fundamentale, cum ar fi cele emise de părinții fondatori americani și de revoluția franceză. Ceea ce demonstrează, o dată în plus, valoarea absolută a principiilor constituționale, pentru tânărul stat român și reprezentantul său. De asemenea, proclamația mai transmite un mesaj: respectarea de către statul român a particularităților etnice ale provinciei, care impuneau formule proprii ale religiei și justiției, în conformitate cu peisajul etnic specific, cel puțin într-o fază tranzitorie, în ceea ce privește ultimul domeniu.

Nu este întâmplătoare această filosofie, regăsită în proclamația mai sus amintită. Dobrogea nu a fost conectată nici cu capitalele statelor medievale românești, nici cu centre imperiale (Viena, în cazul Transilvaniei, Banatului și Bucovinei, Sankt Petersburg în cazul Basarabiei). Dobrogea venea din alt spațiu de civilizație și nici măcar cu acesta legăturile nu erau prea strânse, Înalta Poartă considerând mereu această zonă drept una marginală pentru interesele economice și geopolitice ale Imperiului Otoman.

Doar vecinătatea nordică a gurilor Dunării a acordat o oarecare importanță provinciei, dar interesul a fost dirijat cu precădere spre nordul acesteia. A rezultat, de aici, o dezvoltare dezechilibrată (sau mai bine zis o lipsă a dezvoltării) care nu făcea decât să amplifice caracterul particular al provinciei, conferit de mozaicul etnic și religios.

Pentru oricine lecturează cu atenție proclamația din 14 noiembrie, și încearcă să o contrapună evoluției viitoare a provinciei, poate să constate existența unui adevărat program, expus în cuvinte puține dar semnificative. Drepturile cetățenești au primit ocrotirea statului român, prin legi de organizare a provinciei, chiar dacă acordarea drepturilor politice a trebuit să mai aștepte trei decenii. Apoi, protecția etnică și religioasă a fost o constantă a viziunii statului român.

Conf. univ. dr. Emanuel PLOPEANU



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2868 secunde