Mica sirenă vine să o înfrunte pe caracatiţa vrăjitoare

143

Articole de la același autor

Duminica aceasta, pe 27 septembrie, de la ora 11.00 sunteți așteptați la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de Mare”, pentru a viziona spectacolul „Mica sirenă”, o adaptare după H. Ch. Andersen. Spectacolul este recomandat micuţilor cu vârsta de trei ani şi are o cu durată de 50 minute. Regia și scenariul spectacolului sunt realizate de Cristian Mitescu, pe scenografia Eugeniei Tărășescu-Jianu. Muzica piesei de teatru este semnată de Alexandru Berehoi, iar coregrafia este realizată de Sergiu Ionuț Anghel.

Din distribuție fac parte: Daniela Vlad, Daniel Minciună, Grațian Prisăcariu, Clara Ghiuvelechian, Arina Cojocaru, Tiberiu Roșu. Astfel, fascinanta poveste a Micii Sirene prinde viață pe scena teatrului ilustrând o lume marină mirifică, avându-i ca personaje principale pe Mica Sirenă, care își dorește din tot sufletul să trăiască în lumea pământeană și pe Prinț, pe care ea îl salvează de la înec în timpul unei furtuni, când corabia lui este înghițită de valuri. Alături de sirena inimoasă, îi puteţi regăsi pe regele mării, pe surorile Micii Sirene, dar și pe țestoasa înțeleaptă care o ajută să scape de meduzele buclucașe, cât și pe micul crab ce o sfătuiește întotdeauna de bine pe micuța sirenă.

În toată această poveste, curajoasa sirenuță o va înfrunta pe caracatița vrăjitoare, care îi răpește vocea minunată, dar vrea și inima prințului pentru a trăi pe uscat. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.9235 secunde