Școala Gimnazială Nr. 28 "Dan Barbilian" - 50 de ani de activitate

Mihaela Stan: "Va fi o întâlnire emoționantă!"

5888
85
Mihaela Stan:

Articole de la același autor

Astăzi, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din județul Constanța, Școala Gimnazială Nr. 28 "Dan Barbilian", aniversează 50 de ani de activitate dedicată educației, de performanță și înaltă calitate.

Evenimentul reunește elevi, părinți, cadre didactice atât din generațiile actuale, cât și din cele trecute, care și-au adus contribuția la renumele școlii prin rezultatele deosebite. "Va fi cu siguranță o întâlnire emoționantă, aceea cu foștii dascăli ai acestei instituții", a declarat prof. Mihaela Stan, directorul Școlii nr. 28.

Elevii au avut de-a lungul timpului, respectând tradiția școlii, rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare, reprezentând județul Constanța la etapele naționale ale olimpiadelor de limba română, fizică, chimie, științe pentru juniori.

De asemenea, instituția se remarcă și prin calitatea de școală parteneră a statului german în proiectul internațional DSD. Reamintim că Școala Gimnazială Nr. 28 "Dan Barbilian" a inițiat stabilirea unui parteneriat cu Ministerul Educației din Germania, Schulministerium des Landes Nordrhein- Westfalen, prin bunăvoința lui Dieter Jaeschke, coordonator pentru limba germană pentru România și Republica Moldova, reprezentant ZfA (Die Zentralstelle fur das Auslandsschulwesen), Agenția Centrală a Școlilor din Străinătate, pe lângă Ambasada Germaniei din București.

Evenimentul va fi serbat în aula Bibliotecii Județene "I.N. Roman", între orele 10-12. 

Comentează știrea

85 comentarii. Pagina 6 din 9. Click pe pagina dorită : 1 ...5 6 7 ...9 
coleg
19 martie 2016
am inteles acum

Se pare ca ceva din msg dumneavoastra a lasat loc la interpretari...Credeam ca putem in sfarsit sa avem o opinie de la un cunoscator de stan, dar care sa ne spuna si noua ceva de bine despre ea! Totul este in zadar insa! O asemenea persoana nu va aparea niciodata, ptr ca pur si simplu nu exista! Da doamna, banuim cine sunteti si ce ati avut de indurat. Va intelegem indignarea, dar vi s-a parut ca sunt multi de partea ei atunci cand lucrati la 28 si ati intrat in conflict cu stan, mai bine zis stan v-a atras intr-un conflict! Conflictele sunt creatia ei, nu se simte bine decat in mijlocul lor! Nu ii place linistea, se sufoca daca nu face scandal. Asta-i "persoana", cum spuneti dvs. Practic nu este nimeni de partea lui stan, dar multora le e teama sa-si spuna parerea. Asta este tot, ce sa mai comentam...

despre stan
19 martie 2016
pentru necunoscatori

Cum e stan ptr cei care nu o cunosc, adica in aparenta. E un om normal..... la prima vedere, adica respira, merge, vorbeste, promite cate-n luna si-n stele. Doar ca nu trebuie sa-i crezi promisiunile... ptr ca sunt niste mari minciuni! Apoi....e "miloasa", dar numai daca NU te considera o amenintare, ci un biet om lovit de soarta, fara nicio putere... si daca te va putea folosi mai tarziu. In al treilea rand e 'mieroasa' si prefacuta , adica stie sa te perie daca are vreun interes la tine, dar baga la cap tot ce-i spui, ca apoi ( la nevoie) sa le foloseasca impotriva ta! E....smechera - o caracteristica absolut indispensabila a omului fara merite deosebite, care vrea sa se strecoare intr-o functie sa zicem importanta. E oarecum sincera si binevoitoare atunci cand iti spune ce au zis altii despre tine, dar mai adauga putin de la ea, ca sa" te ajute" sa te certi cu cei din jur. Dar cea mai mare calitate a lui stan este perseverenta ei, nu se lasa pana nu-si atinge scopurile! E deosebit de ambitioasa dar la modul negativ. Rautatea nativa o ajuta sa ajunga unde si-a propus, adica e in stare de orice ca sa-si anihileze dusmanii imaginari. Deci este o persoana diabolica imbracata in haina unui om normal...Feriti-va de ea! Abuzul ... de stan face rau sanatatii.

Profilul candidatului la postul de director cu noma intreaga, pe perioada nedeterminata
19 martie 2016
PS

E SI PUTIN BOLNAVIOARA LA CAP SARACUTZA, DAR DOAR PUTIN! NU VA INGRIJORATI, SE VA FACE BINE IN CURAND...

Stan, huooooo!
19 martie 2016
Lasa bla, bla, bla

Uitati-va pe radio constanta, pe stirea cu aniversarea celor 50 de ani...fiti putin atenti la cei din poza, la postura lor. Poza "spune" foarte multe. Si puteti usor deduce si care din ele sunt "pe direct" impotriva ei. Ceilalti au o pozitie umila. Priviti- o pe Stan.... Ce ziceti? Vedeti ruptura dintre ea si cei care "au cutezat" sa intre in aceeasi poza cu ea?! Ii simtiti aroganta si prefacatoria??? Da, cu siguranta. Ea este, aceeasi din comentariile de aici, si de dincolo, si de dincolo, si tot asa!!!! Apropo, unde sunt profesorii vechi invitati? Ma refer la poza! Dar si ascultati-o, va rugam. Tot pe radio constanta. Observati absenta coerentei, cum trage cuvintele de par, cum vorbeste bla, bla ,bla. Nimic din suflet, ce sa mai vorbim de "devotament". Vorbeste vorbe!!!! Asta este stan! Priviti-o si ascultati-o si va convingeti ca aici se spune doar adevarul despre stan!

28 pepiniera?
19 martie 2016
Pentru ce?

Am ascultat mesajul de la radio constanta. In ce sens zice stan ca este 28 pepiniera pentru acele colegii? Pentru clasa a 5a sau mai degraba pentru clasele gimnaziale, parerea mea. Atata timp cat copiii pleaca din a 5a sau din clasele gimnaziale, atunci 28 este o adevarata "pepiniera" pe bune! Si asta este de lauda.....pentru stan! Mi-e mila de stan, tare!

Răspuns la: Lasa bla, bla, bla
Adăugat de : Stan, huooooo!, 19 martie 2016
Uitati-va pe radio constanta, pe stirea cu aniversarea celor 50 de ani...fiti putin atenti la cei din poza, la postura lor. Poza "spune" foarte...
Cei 4 erau 3, Luca si Matei!
19 martie 2016
Rusinica, Stan!

Eu cred ca se refera la 28 ca pepiniera pentru acele colegii, in sensul in care clasele de a8a de la 28, mai exact 1 1/2 clasa "ar umple" clasele colegiilor!!! Mai mare rusinea! De tot rasul! Ha!ha!ha! Mai bine taceai, Stan! Te faci de ras si tragi in mizeria ta pe toti! Cuvinte bombastice, fara pic de adevar! Ce sa mai vorbim de discursul ei! Ipocrizie maxima! Cu ce te lauzi, mai stan? Pe cine speli tu pe creier? Ce pepiniera??? Cu cine???? Ha! Ha! Ha!

Răspuns la: Pentru ce?
Adăugat de : 28 pepiniera?, 19 martie 2016
Am ascultat mesajul de la radio constanta. In ce sens zice stan ca este 28 pepiniera pentru acele colegii? Pentru clasa a 5a sau mai degraba pentru...
huoooo, afara stan!
19 martie 2016
bla, bla, asa putin?

am vazut pozele si am ascultat si inregistrarea de la Radio Constanta! Wow, superb ca sa zic asa. Lui Stan parca ii venea sa vomite cand vorbea, se vede ca a invatat pe dinafara cateva fraze si abia astepta sa scape! Parca ii strangea cineva degetele de la picioare intr-o menghina si nu putea sa fuga...Cat despre fotografie, am o singura intrebare: asa putine cadre didactice are scoala 28? Unde erau celelalte? Dar fostele cadre didactice unde erau? Doar pe unul a reusit sa-l gaseasca ingerasa neinteleasa, alias satan omul- paianjen? Mi-e sila....Da, ai dreptate, ruptura e clara, atitudinea ei spune totul, ce sa ne mai kk pe noi?

Răspuns la: Lasa bla, bla, bla
Adăugat de : Stan, huooooo!, 19 martie 2016
Uitati-va pe radio constanta, pe stirea cu aniversarea celor 50 de ani...fiti putin atenti la cei din poza, la postura lor. Poza "spune" foarte...
Stan, si cand joaca teatru'
19 martie 2016
Tot nu-i iese!

Corect! Cum stau unii/unele cu capul intre umeri!!!! Din poza reiese un adevarat spirit de "coeziune" profesionala si colegiala!!!! Discursul este mai interesant. Ce macane stan nu dureaza mai mult de 2 minute, iar la un moment dat spune o chestie....care arata scurtcircuitul din creier, lipsa sinapselor: ceva, o facatura cu performantele elevilor, ca cica si profesorii au avut, oarecum, asa se intelege, contributie la acestea.... Va ganditi ca asta, stan, se crede trimisa pe pamant sa fie directoare la 28!!!! Patologic, ce mai! Tine de fisa....personala!!!!

Răspuns la: bla, bla, asa putin?
Adăugat de : huoooo, afara stan!, 19 martie 2016
am vazut pozele si am ascultat si inregistrarea de la Radio Constanta! Wow, superb ca sa zic asa. Lui Stan parca ii venea sa vomite cand vorbea, se...
serialul se apropie de sfarsit
19 martie 2016
poza spune totul

Daca mai avea cineva o cat de mica indoiala in legatura cu stan si managementul ei ca o linie paralela cu sc 28, sau in legatura cu personalitatea marcanta care e....ea insasi, acum sigur s-a lamurit. Nu se poate sa nu vezi adevarul uitandu-te la aceasta poza si ascultand inregistrarea. Pana si parintele care a vorbit era....aproape sigur ca scoala aceasta nu mai este ce a fost candva. Acum scoala este o "pepiniera" ptr doi braduti lesinati pe care s-a indurat cruella sa-i lase sa traiasca in fata scolii! Pana si catelul care dadea din coada in apropierea scolii s-a refugiat la adapostul ptr copiii strazii, de frica lui stan....

Stan, sus!
19 martie 2016
Scuze, stan, jos!

Zelos domnul cu speech-ul. Dar, tocmai pus de stan, scuze, din dorinta de a o auri pe stan, a dat cu batu-n balta! Ce sa vorbesti! Ca sofer, chiar a vorbit bine! Si unde mai pui ca gura-i adevar graieste! Deci 28 nu mai este cum era! Da, mai evolueaza si lucrurile! Scuze, involueaza!

Răspuns la: poza spune totul
Adăugat de : serialul se apropie de sfarsit, 19 martie 2016
Daca mai avea cineva o cat de mica indoiala in legatura cu stan si managementul ei ca o linie paralela cu sc 28, sau in legatura cu personalitatea...
85 comentarii. Pagina 6 din 9. Click pe pagina dorită : 1 ...5 6 7 ...9 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2371 secunde