Militari americani și romȃni la Liceul Teoretic ”George Călinescu” Constanţa

376
Militari americani și romȃni la Liceul Teoretic ”George Călinescu” Constanţa - whatsappimage20221213at133735-1671298419.jpeg

Articole de la același autor

O delegație a detașamentului American, condusă de căpitanul Daniel Kovacks, împreună cu militari aparținȃnd CA Team 1814 și militari români ai Batalionului 1 CIMIC, dislocate la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, au participat la o activitate co-organizată de Liceul Teoretic „George Calinescu” Constanţa și baza militară Mihail Kogălniceanu.

Evenimentul a fost coordonat de prof. Roxana Crina Mirea, invitații bucurându-se de întâmpinarea tradițional românească, atât din partea elevilor direct implicați, cât și a cadrelor didactice interesate. Întâlnirea a fost una interactivă și deosebit de incitantă pentru călinescieni, aceștia având ocazia să afle detalii neștiute despre viața militară prin numeroasele întrebări adresate oaspeților. Astfel, elevii au primit informații privind viața în cadrul forțelor armate americane și britanice, diferențele culturale dintre România și țările reprezentate de militari, precum și asemănările dintre tradițiile și culturile celor trei țări.

Elevii s-au arătat interesați de aspecte diverse din viața de militar a oaspeților: care sunt provocările întâmpinate de militari de-a lungul carierei lor, care sunt sacrificiile pe care le-au făcut pentru a îmbrățișa cariera militară, cum s-au simțit la prima misiune, cum arată o zi normală din viața acestora. De asemenea, au discutat despre importanța existenței unor modele pozitive de urmat, acestea fiind necesare generațiilor tinere pentru a putea progresa și pentru a se dezvolta armonios, pentru a învăța să urmărească un scop cu tenacitate și să depună permanent eforturi pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite.

„Activitatea face parte dintr-un șir de proiecte de parteneriat cu diferite instituții, prin care dorim să facilităm elevilor contactul cu domenii de activitate și contexte culturale variate. Activitățile de acest gen au un impact major asupra abilităților transferabile ale elevilor, mai ales când partenerii de dialog provin din medii mai greu accesibile în viața de zi cu zi, cum este cazul activității de astăzi. Ne propunem să organizăm cât mai multe activități culturale care să le ofere oportunități multiple elevilor și să deschidă orizonturi”, ne relatează prof. dr. Iuliana Dode, director adjunct al Liceului Teoretic „George Călinescu” Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4576 secunde