Mirciștii au adus un pios omagiu eroilor neamului românesc

Joi, 10 Iunie 2021, 15:03
204
Astăzi, 10 iunie 2021, elevi ai Colegiului Național „Mircea cel Bătrân" Constanța au adus un pios omagiu eroilor neamului românesc. A devenit o tradiție ca, an de an, de  Ziua Eroilor să fie organizate o serie de momente artistice și științifice prin care mirciștii să-și exprime recunoștința față de sacrificiul suprem făcut de către înaintași și să le păstreze vie memoria.

Mai ales că din acest an, o dată cu dezvelirea pietrei jubiliare ce marchează cei 125 de ani de la înființarea colegiului, a fost inaugurată și butaforia având ca piesă centrală basorelieful realizat de sculptorul Ion Jalea, unul dintre primii elevi ai gimnaziului clasic de băieți, situat în holul de la intrarea profesorilor, dinspre strada Ștefan cel Mare.

„Un basorelief pe care ni l-am dorit de mulți ani pus într-o lumină favorabilă, pentru a-l face mai accesibil tuturor celor care ne trec pragul. Pentru că el marchează ceea ce s-a cucerit cel mai important în istoria României. Marchează lupta din primul război mondial, în urma căreia România s-a constituit ca stat național unitar modern. Pe acest basorelief, Ion Jalea, împreună cu trupa lui de studenți, lipsindu-i mâna dreaptă, pe care a pierdut-o în timpul primului război, a realizat înscrierea numelor profesorilor și elevilor plecați voluntari și care și-au dat viața pe front pentru țară”, afirma prof. dr. Vasile Nicoară la inaugurare.

Pagina a fost generata in 0.1726 secunde