Misterioasa "Zaraza" deschide Festivalul "Miturile Cetății"
Articole de la același autor
Festivalul Internațional de teatru "Miturile Cetății" debutează astăzi, la ora 18.00, la Teatrul de Stat Constanța, cu piesa "Zaraza", în regia lui Răzvan Mazilu. Aceasta este pusă în scenă de actorii Teatrului "Toma Caragiu" din Ploiești.
Având ca pretext legenda nemuritoare a misterioasei Zaraza, spectacolul aduce în zilele noastre parfumul perioadei interbelice, în acordurile unor melodii de altădată, interpretate de Maria Tănase, Cristian Vasile, Zavaidoc sau Jean Moscopol.
Apoi, în piața "Ovidiu", va avea loc un spectacol stradal, "Regatul de foc", în interpretarea trupei "Famous Art". În același loc, se va desfășura, de la ora 21.30, un concert susținut de Adrian Naidin și invitații săi, intitulat "Pân’ la rai".
Organizatorii susțin că "Pân’ la rai" se apropie foarte mult de temele tradiționale, pentru a le explora profunzimile, redându-le viață în cele mai dinamice sunete ale jazz-ului contemporan.
Amestec de tradițional și avangardă, tehnic și non-conformist, violoncelistul Adrian Naidin își testează imaginația într-un incredibil experiment acustic, alături de alți trei muzicieni cu personalități și cariere excepționale. Printre aceștia, pianistul Sorin Zlat, singurul român premiat în cei 30 de ani de prestigioasă istorie a celui mai important concurs de jazz din Statele Unite, "The Great American Jazz Piano Competition".
Lor li se alătură Eugen Amarandei, unul dintre cei mai tehnici și mai inspirați dintre contrabasiștii României, și percuționistul Gabriel Bălașa, un muzician inventiv și imprevizibil, testat în formule avangardiste și în proiecte acustice insolite.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 04 Iunie 2018
Miercuri, 30 Mai 2018
Miercuri, 20 Iunie 2018
Vineri, 08 Iunie 2018
Joi, 07 Iunie 2018
Joi, 31 Mai 2018
Marţi, 12 Iunie 2018
Luni, 11 Iunie 2018