Părintele Marius Moșteanu, despre semnificația sărbătorilor de iarnă

Nașterea Pruncului Iisus, între Moș Crăciun și goana prin magazine

1834
Nașterea Pruncului Iisus, între Moș Crăciun și goana prin magazine - parintelemariusmosteanu3-1355514022.jpg

Articole de la același autor

Părintele Marius Moșteanu, paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța chiar dacă nu are parohie, are foarte mulți enoriași. În bisericuța albă de care se-ngrijește se adună slujbă de slujbă copii și părinți de prin toate colțurile Constanței. Părintele Marius, cum i se spune, îi atrage către biserică prin blândețea și înțelepciunea lui. Știind aceasta i-am cerut ajutorul să ne reașeze ideile răscolite de zbuciumul cotidian, privind pregătirile de Sărbătoare. Cu bucurie și un zâmbet cald, a acceptat.
- Ce a rămas din Spiritul Crăciunului în vremea asta consumată de criză, de incertitudini, de consum? 
- Ei bine, societatea mondială este așezată pe consumism, pe a consuma. Doar că s-a terminat a se consuma materialul și a început să se consume spiritualul ajungându-se la granița aceea sensibilă între a fi și a nu fi. Orice lucru spiritual are o bază materială, iar noi am mâncat din soclul statuii și acum am ajuns la statuie. Sărbătoarea a fost subminată din multe puncte de vedere, dar a rămas totuși ceva care nu poate să fie consumat. Duhul sărbătorii. Oamenii trebuie să păstreze atitudinea de sărbătoare, care este a fiecăruia în parte. De exemplu, cineva ne poate fura o mistrie, dar nu ne poate fura meseria. Cineva ne poate fura din casă, dar nu ne poate fura căminul, sau ideea de familie. Ceea ce nu ni se poate fura, aceea este valoarea noastră. 
Așa se întâmplă și cu sărbătorile. Poate că, printr-o anumită sufocare, ni s-a furat timpul, dar duhul sărbătorii nu ni l-a furat nimeni.
Sărbătoarea nu este haina pe care o îmbrăcăm ci este numai suportul pe care noi îl avem. Eu știu oameni îmbrăcați modest, care știu însă să se bucure de sărbătoare mai mult decât o fac cei îmbrăcați în sărbătoarea respectivă. Iar dacă modul în care arătăm a mâncat din timpul unui cosmetician, frizer sau coafor aceasta nu mai este sărbătoare. Să faci ceva care să te introducă în sărbătoare fără să-l exploatezi, într-un fel sau în altul, pe celălalt. Fără să ai pretenția să-ți stea cineva la dispoziție în ajunul sărbătorii. Să faci pregătirile cu mijloacele proprii pentru că sărbătoarea trebuie să fie ceva individual. Să oferi nu adunând de la alții tu fiind cel care dispune, ci pur și simplu să dai ceea ce poți. Și dacă nu poți să dai nimic, să ne amintim de părintele Arsenie care venind de la Aiud din pușcărie după ani de zile s-a pomenit în București adus cu trenul, fără niciun ban. Era îmbrăcat într-o rasă ponosită, cum spunea, și a venit la el un cerșetor. Și i-a cerut un ban. Și atunci, binențeles că părintele știa că în buzunare nu avea nimic dar totuși s-a gândit că trebuie să-ncerce. Că nu poți să spui unui om "n-am", dacă nu te-ai controlat în buzunar. E un gest automat. Și a băgat mâna-n buzunar, și a găsit ce era de găsit - adică nimic. Și atunci s-a întors foarte zâmbitor spre cel care-i cerea și i-a întins mâna. "Frate, nu am nimic altceva să-ți dau decât o îmbrățișare". Și a fost așa de mulțumit omul acela încât i-a spus: "să știți că așa ceva nu mi-a dat nimeni!". Vedeți, valoarea unui dar nu constă în valoarea darului în sine ci în atitudinea de a dărui. Pe care noi trebuie s-o învățăm de la Dumnezeu care ni L-a dat pe Fiul Său. Că asta este în esență structura Crăciunului care urmează să vină în viața noastră - să ne facem și noi asemenea lui Dumnezeu. 
- Despre toată agitația asta din magazine premergătoare Crăciunului…?
- Multă lume blamează această forfotă din magazine în preajma sărbătorilor. Ei bine, tocmai esența forfotei, dorința de a face o bucurie celorlalți, este sărbătoarea. Nu trebuie blamată că are rostul ei. Adună oamenii într-un fel, îi ajută să intre în atmosfera de sărbătoare. Și apoi nu toți cumpără, mulți vor doar să pipăie atmosfera. 
- M-a întrebat copilul dacă există Moș Crăciun. Dumneavoastră ce credeți?
- Odată, la școală, o fetiță aflată la vremea la care încep ispitele credinței de felul acesta avea un coleg care împrăștiase vorba în școală că nu există Moș Crăciun. După câteva săptămâni de frământări fetița a îndrăznit totuși să-și întrebe mama: "Mami. Tu crezi în Moș Crăciun? Că uite, la noi la școală se vorbește în fel și chip". Și mama a început să-i povestească din copilărie cum îl aștepta ea pe Moș, dar niciodată nu l-a văzut și totuși știa sigur că există, atât de implicată, că fetița i-a zis: "mami, tu chiar crezi în Moș Crăciun!" De multe ori bâjbâim în a da replici, dar copiii trebuie să aibă în ei, prin candoarea pe care o poartă mesajul că Nașterea Domnului este o taină. Nu trebuie să despicăm acum firul în patru cum au ajuns cadourile sub brad. Existența lui Moș Crăciun este una reală atâta vreme cât există taină. 
- Și despre liste? Care devin din ce în ce mai lungi și mai consistente pentru că Moșul poate? 
- Listele sunt foarte bune pentru că-l pot responsabiliza pe copil și atunci, dacă Moșul ne folosește pe noi, să-l mai folosim și noi pe Moșul: dacă nu vine tableta înseamnă că Moșul o fi văzut el ceva. Moșul trebuie să fie împodobit cu toate calitățile. Este și bun dar este și drept. Este și blând dar este și sever. Moș Crăciun există pentru cei care cred în el. Pentru ceilalți, e treaba lor. Și-au asumat. Înseamnă că și-au încheiat copilăria. Eu unul, personal, cred în Moș Crăciun pentru că, cine mi-ar da mie gândul acesta bun de a dărui celorlalți? Moș Crăciun există la nivelul de sărbătoare și la nivelul de atitudine pe care mie mi-a dăruit-o. Aceea de a mă bucura și să primesc dar și să dăruiesc. 


- Se apropie și 21 decembrie. Cum așteptăm această dată?
- Da, 21 decembrie…Orice zi din viața unui om este unică, deosebită, doar că noi nu conștientizăm decât zilele de naștere, aniversările. De ce sunt astea mai importante decât celelalte? Știu că am fost foarte surprins când, în cadrul unui concurs care se desfășura pe parcursul a trei ore, ultimele 10 secunde erau urmărite cu mare, mare atenție. Și chiar erau numerotate. 10, 9, 8… Și m-am gândit așa: este o nedreptate! Primele 10 secunde aveau aceeași valoare, în care puteai să faci aceleași lucruri, cele de la mijloc, la fel. Fiecare secundă din cele trei ore era la fel de importantă. 
Ei, să zicem că s-a descoperit că în viața pământului s-a mai trecut un rid. Să zicem că Pământul ar împlini o nouă vârstă. Iar această vârstă este marcată într-un fel. O vârstă la care trebuie să mai stingă o lumânare sau să mai aprindă o lumânare. Important este că noi n-o să cunoaștem de la o anumită zi la alta alt interval de timp decât 24 de ore. Este ca în cazul unui copil care are 17 ani astăzi, mâine va avea 18. El nu va fi cu un metru mai înalt, nu va fi mai frumos sau mai urât, mai blând sau mai sever. Ci pur și simplu pentru acel copil a trecut o zi de 24 de ore egală cu celelalte, doar că atitudinea lui este alta. Peste noapte a obținut un drept de vot, poate că a obținut un drept de a-și cumpăra o casă, de a face un act pe numele lui, de a semna, sau să conducă o mașină. Dar asta nu-nseamnă că ziua asta este diferită de celelalte. Cam așa cred eu că se-ntâmplă. La nivelul la care mi-am explicate eu și m-am liniștit cu diverse date pe care cineva le așează în omenire. De exemplu noapte dintre 31 decembrie spre 1 ianuarie este una dintre cele mai luminate nopți. Dar asta nu-nseamnă că e o noapte deosebită de celelalte, ci doar s-a pus mai multă lumină pe ea. 
Și în 2000 a fost o mare fobie cu această dată cu calculatoarele că nu recunoșteau 00 ca fiind mai mare decât 99 și se alarmase toată lumea că o să cadă sistemele, că o să cadă informațiile. Iată că nu s-a întâmplat nimic. Oamenii poate sunt prea iscoditori în a vedea răul.
Și-apoi cine poate să știe că mâine dimineață se mai trezește? Acum să fim foarte realiști. Și atunci de ce să consider eu un mare hop? Dacă m-a făcut Dumnezeu contemporan cu sfârșitul lumii… oho, păi e mare lucru, că nu toate generațiile sunt contemporane cu așa ceva.
Cred că e foarte important ca fiecare zi din viața noastră să fie trăită exact așa cum se numără doar ultimele secunde, din păcate.  


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 10 Decembrie 2012
Stire din Cetățenești : Colțul constănțeanului  supărat
Pagina a fost generata in 1.2056 secunde