Nume noi în organigrama Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanța

5762
Dacă pentru elevi numărătoarea inversă până la prima zi din anul școlar 2021-2022 mai... ticăie preț de două săptămâni, pentru cadrele didactice mai sunt doar două zile. Numai mâine nu-i poimâine și vor intra într-un nou an școlar, care nu se anunță deloc liniștit, pe fondul celui de-al patrulea val de pandemie.

Pentru mandatul prof. Sorin Mihai este cel de-al doilea an școlar la șefia Inspectoratului Școlar Județean Constanța, iar de data aceasta 1 septembrie aduce nume noi în organigrama instituției din strada Mihai Eminescu nr. 11.

După cum am mai relatat, prin plecarea prof. drd. Mirela Pisaltu din funcția de inspector școlar pentru managementul resurselor umane (la catedra de limba franceză a Școlii gimnaziale nr. 12 „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, unde este titulară), norma va fi preluată de prof. Mihai Stere, titular al catedrei de economie a Liceului tehnologic „Dimitrie Leonida” și director adjunct al Liceului teoretic „Lucian Blaga” din Constanța (era încă pe lista transmisă de la IŞJ Constanța, dar probabil s-a... corectat între timp).

Directoarea Școlii gimnaziale nr. 1 din Amzacea, învățătoarea Laura Danilov (întâmplător și consilier local PNL) va prelua atât atribuțiile de inspector școlar pentru management instituțional (o jumătate de normă rămasă liberă prin plecarea, la solicitare, a prof. Gabriela Mihaela Micu), dar și cealaltă jumătate de normă de inspector școlar pentru educație permanentă, de care a fost... degrevată prof. Daniela Stan (de la 1 septembrie rămasă cu 0,5 normă de inspector școlar pentru religie și titular al catedrei de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”).

La același centenar colegiu constănțean se întoarce, de la 1 septembrie, și prof. Adriana Popescu, fost inspector școlar de biologie. Pentru această jumătate de normă se vehiculează două nume: prof. Cristina Viorica Dodu sau prof. Laura Popa.

De numele prof. dr. Cristina Viorica Dodu - transferată, anul trecut, de la catedra de biologie a școlii din Titu (Dâmbovița) la Constanța în trei școli, pentru că nu existau posturi întregi – se leagă un „episod” petrecut odată cu numirea sa, în toamna 2020, ca director al Liceului Teoretic „George Călinescu”, unde nu a fost dorită.

Și prof. Laura Popa a fost director, dar al Școlii gimnaziale nr. 12 „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, funcție la care a renunțat (gurile rele spun că prof. drd. Mirela Pisaltu ar fi „ajutat-o”), transferându-se la catedra de biologie a Școlii gimnaziale nr. 38 „Dimitrie Cantemir”, unde se bucură de o apreciere deosebită.

Mai greu a fost cu găsirea unui inspector școlar la specialitatea fizică, post rămas liber prin incredibila pierdere a prof. Mădălina Ivănescu, un profesionist greu de egalat, de la a cărei dispariție s-au împlinit două luni. S-ar părea că revine în IŞJ Constanța prof. Narciza Paraschiva Topor, titular al catedrei de fizică a Liceului Teoretic „Decebal”, care a mai deținut această funcție în mandatul de inspector școlar general al prof. Aliss Andreescu, în anul 2011.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6902 secunde