Peste două milenii de istorie. Poveștile nespuse ale Histriei (I)

140
Cel mai vechi oraș atestat de pe teritoriul României, Histria a fost o colonie întemeiată în secolul VII î. H de către grecii ionieni din Milet, și a avut o existență neîntreruptă, timp de 13 veacuri. „Părintele istoriei”, Herodot, a scris următoarele: „Istrul sfârșește prin a se vărsa în mare, în Pontul Euxin, acolo unde se află Istria, colonie a milesienilor”. Strabon a fost primul istoric care a oferit o poziționare mai exactă, menționând că polisul se află „la o depărtare de 500 de stadii de Gura Sacră a Istrului”, și a dat distanțe clare, existente între Histria și alte cetăți.

În ceea ce privește data întemeierii sale, ținând seama de izvoarele antice, specialiștii au avansat două date posibile, 657 î. H și 630 î, H. Identificată ipotetic în secolul XIX de către francezul Ernest Desjardins, Histria a fost descoperită efectiv în anul 1914 de către arheologul Vasile Pârvan, cel care a și demarat cercetarea sistematică, creând astfel marele sit arheologic ce poate fi admirat și în prezent.



Aflat sub tutela zeului Apollo Tămăduitorul (Ietros), dar și sub protecția celorlalți zei olimpieni, Histria a avut ca simbol și emblemă „vulturul pe delfin”, imagine care se regăsește pe numeroase monede antice, bătute în atelierele cetății.

Istoria orașului se întinde pe diverse perioade, de la colonizarea greacă din epoca arhaică, la cea clasică, la epoca elenistică, etape urmate de stăpânirile romană și romano-bizantină și încheiate cu părăsirea definitivă a cetății, în secolul VII d. H. În antichitate, Histria a fost port la Pontul Euxin, dar treptat, s-a produs fenomenul natural de înnisipare (colmatare) ceea ce a condus la decăderea cetății și la transformarea sa într-o așezare de pe malul unui lac cu apă dulce (astăzi lacul Sinoe, complexul lagunar Razelm-Sinoe).

În perioadele sale de apogeu a fost un oraș extrem de puternic și dezvoltat, care a avut o populație de peste 10.000 de locuitori. Zidurile de incintă ce pot fi admirate astăzi datează din ultima etapă a cetății, cea romano-bizantină, dar de-a lungul existenței cetății au existat mai multe astfel de incinte.



Dobrogea antică era toată o țară străină, locuită de majoritarii geți

Cetatea impresionează și astăzi și are o multitudine de obiective (sectoare) care sunt martori vii ai măreției de altădată. Zidurile impunătoare, Poarta Mare, Zona Sacră cu ale sale temple și sanctuare, Termele I și II, Cartierul Rezidențial (Domus), Marea Bazilică Episcopală sunt doar câteva dintre acestea. Numeroase alte dovezi arheologice descoperite în ultimul secol pot fi admirate în incinta Muzeului, aici fiind adăpostite monumente, vestigii și izvoare epigrafice de o mare însemnătate. Izvoarele epigrafice sunt de o mare importanță întrucât adesea, în aceste pietre, autori anonimi ai antichității au lăsat posterității povești adevărate, ce ne ajută să reconstituim părți importante din istoria orașului. Datorită muncii depuse de către epigrafiști, cei care studiază aceste inscripții, putem afla despre evenimente extraordinare, despre vremurile de glorie, dar și despre momentele tragice petrecute. În acest mod ne parvin informații și despre eroii cetății, despre cetățenii de vază ai unui oraș puternic și bogat, care prin faptele lor deosebite și-au adus aportul, fiecare în felul său, la dezvoltarea și mai ales, la supraviețuirea cetății în vremuri extrem de tulburi.




Prima noastră poveste este legată de o inscripție descoperită în 1959, pe o stelă de marmură. Aceasta din urmă a fost găsită în cetate, lângă altarul lui Zeus Polieus, în Zona Sacră, într-un sector pe care, din nefericire, mulți turiști îl ratează adesea.

Inscripția datează din secolul III î. H și este un „Decret al Sfatului și Poporului”, care spune povestea a trei eroi ai cetăți, care s-au remarcat prin faptele lor deosebite, într-un moment foarte delicat al existenței orașului. Eroii purtau următoarele nume: Diodoros al lui Thrasycles, Procritos al lui Pherecles și Clearchos al lui Aristomachos, și erau fii ai orașului.

Din inscripție aflăm următoarele: „Trimiși soli la Zalmodegikos, în privința ostatecilor, au călătorit prin țara dușmană - și înfruntând primejdii de tot felul și dând dovadă de cea mai deplină râvnă - au adus înapoi ostatecii (fiind aceștia la număr peste 60) convingându-l totodată pe Zalmodegikos să restituie cetății veniturile...”.



Reiese din text faptul că, în acele vremuri, polisul se afla în conflict cu getul Zalmodegikos, regele unei uniuni de triburi. Arheologii l-au plasat fie în Sudul Dunării, fie în Muntenia sau chiar în Nord-Vestul Dobrogei (n.a. după D.M Pippidi). Cert este că acest rege al geților își exercita influența și în Mikra Scythia (Sciția Mică - Dobrogea), intrând adesea în conflict cu orașele libere grecești.



Regii geți și traci cereau tribut din partea cetăților

Diodoros, Procritos și Clearchos au „călătorit prin țară străină”, dar asta nu exclude varianta reședinței dobrogene a lui Zalmodegikos, întrucât pentru coloniștii greci, dincolo de granițele teritoriului histrian și de litoralul pontic, Dobrogea antică era toată o țară străină, locuită de majoritarii geți.

Decretul nu ne spune cum au reușit cei trei să îl convingă pe Zalmodegikos să îi elibereze pe cei peste 60 de ostateci histrieni. Poate l-au convins cu ajutorul unor daruri sau a unor subsidii, poate getul s-a arătat mărinimos vrând să aibă o relație bună pe viitor cu bogatul polis.



Regii geți și traci aveau, însă, o strategie oarecum comună în acele timpuri: atacau teritoriile orașelor, pustiau ogoarele, luau prizonieri, cerând apoi răscumpărări în schimbul oamenilor și tribut din partea cetăților.



Ce știm însă sigur este că histrienii din cetate au fost surprinși de faptul că cei trei soli au reușit să se întoarcă acasă, împreună cu cei peste 60 de ostateci. Mai mult, ei au venit și cu bani, pentru că îl convinseseră „pe Zalmodegikos să restituie cetății veniturile”. Cei trei soli au fost declarați eroi ai cetății, iar prin decret s-au stabilit și recompensele pe care aveau să le primească: „Sfatul și Poporul au găsit cu cale ca aceștia și urmașii lor să fie înscriși printre binefăcătorii obștii. Să fie încununați, ei și urmașii lor, la toate spectacolele de teatru, pentru bărbăția și râvna față de popor...”

Cristian CEALERA



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2277 secunde