Pești exotici de pe toate continentele la Acvariul din Constanța

407
Pești exotici de pe toate continentele la Acvariul din Constanța - pesti1-1560551492.jpg
La doar câțiva pași de Cazinoul din Constanța, se află Acvariul, amplasat pe malul mării, chiar în fața impunătoarei clădiri, emblematice pentru județul nostru. Inaugurat cu mare fast pe data de 1 mai 1958, Acvariul din Constanța a fost pentru o lungă perioadă de timp prima și singura instituție publică de acest gen din țara noastră. Clădirea care găzduiește Acvariul, a fost construită la începutul secolului XX ca anexă a Cazinoului și a funcționat ca restaurant până la reamenajarea ei pentru destinația actuală.


La ora actuală, spațiul expozițional al Acvariului este destinat prezentării expoziției permanente de faună și floră acvatică, dar și unor expoziții temporare cu diverse tematici legate de biologie, ecologie acvatică și pescuit marin.
De-a lungul timpului, Acvariul din Constanța a adunat peste o sută de specii de pești și viețuitoare marine care aparțin unor zone geografice diverse. Ținând cont de criterii ecologice, biogeografice și taxonomice, Acvariul, este structurat în trei secții: Marină, Dulcicolă și Pești Exotici.


Secția Pești Exotici este o adevărată încântare pentru vizitatori. 
În bazinele sale, vizitatorii pot observa varietăți de pești care aparțin diferitelor ecosisteme dulcicole și marine din zone tropicale și subtropicale, de pe toate cele trei continente: America, Africa și Asia. Aici, publicul poate admira varietăți de pește Piranha, peștele cuțit, pisica de Amazon, diferite specii de murena, peștele leu și multe alte tipuri de pești cu un colorit variat.
Pentru cei interesați, spațiul este deschis de luni până duminică, de la ora 9.00 la ora 20.00. Prețul unui bilet este de 20 de lei pentru adulți și cinci lei pentru elevi și studenți. Copiii cu vârsta de până la șapte ani au gratuitate.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2503 secunde