Concurs Pitziponcul de criză

Cetățeanul din imaginea alăturată trimite un mesaj socio-economico-existențial profund și neliniștitor, punând în lumină, sau așezând pe soclu, cum ar veni, neliniștile zilei de astăzi. Să stai cocoțat pe soclu, în plin oraș, molfăind la ceva comestibil, iar asta în plină criză mondială - să moară toate măsurile de austeritate – este ceva.
Surprinsă din întâmplare de fotograful nostru în zona gării, imaginea grăiește de la sine. Rămâne de văzut, însă, ce anume spune. La prima vedere, pare să spună că un tânăr s-a săturat de moda pitzipoancelor care fură ochii și atenția celor din jur și s-a decis să contraatace cu aceeași monedă. Dacă ele se dau în spectacol ca să atragă atenția potențialilor investitori, iată că și reprezentanții celuilalt sex tre’ să proclame în văzul cât mai multora că au cu ce. Doar că motivația nu e foarte clară în acest caz.
Sau poate este vorba de o manifestare artistică și nu am înțeles noi, așa prozaici cum suntem. Într-adevăr, artiștii adevărați simt problemele societății din jur cu o intensitate și o profunzime mai mare decât noi, muritorii de rând. De aceea, opera lor poate deveni o oglindă pentru realitățile din jur și ne recunoaștem cu toții în ea. În felul acesta se nasc marile nume ale artei și în felul acesta publicul se regăsește în lucrările lor. Numai că nimeni nu este profet în țara sa sau în timpul vieții.
Probabil mesajul operei este că în urma scumpirii materialelor pe fondul crizei artiștii plastici trebuie să iasă la rampă direct și în persoană. Și care să fie cea mai potrivită temă în aceste vremuri? Păi burdihanul, ce altceva! Se vorbește de comercializarea artei în ultima vreme, mai ales a artei spectacolului. Iată că, pe de altă parte, avem o criză economică ce devine din ce în ce mai teatrală. Pentru că toată lumea trebuie să afle că ai cu ce, bre! Cu ce să mănânci, adică. Singurul lucru ciudat în cazul operei de artă de față este că artistul a uitat să împrumute mai multe ghiuluri de la cunoștințe, pentru că două inelașe discrete pe degetele mâinii stângi nu sunt mare scofală, să moară mama! Și nici măcar nu se vede clar dacă sunt de aur sau nu. În paranteză fie spus, de asta e bine să folosești aur cât mai galben, că dacă folosești aur alb sau platină cred țăranii că-i numa’ argint și e păcat de tot spectacolu’. Și tot de aia e bine să nu alegi zile cu soare, că bate lumina pe ghiuluri și par mai albe.
De asemenea, nu că facem aici critică de artă, da’ chiar nu are sens să ieșim la rampă, cu de-ale gurii, dacă din buzunar nu face cu ochiul o sticlă de ceva care să fie mult și tare. Și atunci chiar că am pica pe spate toți de invidie.
Iată că, după ce s-a tot vorbit de scena vieții, artiștii plastici au fost răzbunați: avem soclul vieții. Dacă pe scena vieții suntem cu toții niște bieți actori dirijați de destin pe post de regizor nevăzut, pe soclul vieții avem ocazia să ne dăm cu toții în spectacol sau cel puțin să admirăm pe alții care se erijează în monumente culinare.